spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
25-apr.-2024

Înjunghiere şi salt în gol din dragoste

- Advertisement -

O tânără din Botoşani a şocat cadrele medicale după ce a încercat să îşi pună capăt zilelor în acelaşi timp, în două moduri diferite. Din fericire, ambele încercări au eşuat, însă, acum, tânăra, în vârstă de 27 de ani, riscă să rămână cu sechele în urma tentativelor.

Femeia a recurs la gestul cumplit ieri la prânz, după o ceartă cu iubitul. Din motive încă necunoscute, aceasta a luat un cuţit de bucătărie, pe care a încercat să şi-l înfingă în piept, în zona inimii. Din fericire, tânăra nu a avut suficientă forţă şi nici nu a lovit într-o zonă sensibilă, astfel că lama cuţitului a nimerit sternul, osul extrem de rigid oprind avansarea vârfului ascuţit către inimă. Femeia s-a ales, însă, cu o plagă de aproximativ un centimetru, care a început să sângereze puternic.

Asta nu a oprit-o, însă, din încercarea de a-şi pune capăt zilelor, astfel că a ieşit pe balconul casei, situat la etajul unu, de unde a plonjat în gol. Femeia a căzut în picioare, suferind mai multe traumatisme, care, însă, nu i-au pus viaţa în pericol.

Partenerul femeii a apelat disperat la serviciul 112 şi a cerut ajutorul cadrelor medicale. O ambulanţă cu medic a SMURD a ajuns în scurt timp la faţa locului, acordându-i tinerei primul ajutor, după care a transport-o la spital. „Pacienta a fost stabilizată de la locul intervenţiei, după care transportată la Urgenţe pentru investigaţii şi tratament de specialitate. Prezenta o plagă de aproximativ un centimetru în zona sternului, precum şi traumatisme la membrele inferioare şi coloana lombară”, a precizat medicul Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani.

După ce a fost supusă mai multor investigaţii, tânăra a fost internată pe secţia de neurologie şi Neurochirurgie, pentru a fi supravegheată şi supusă unor tratamente de specialitate.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, care însă nu va începe o anchetă, nefiind suspiciuni de comitere a unei fapte de natură penală. ….https://www.monitorulbt.ro/prima-pagina/2020/05/11/injunghiere-si-salt-in-gol-din-dragoste/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.