|

Învãtãtoarea Mona Calciu, despre starea lui Rares: “poartã o protezã, e la hidratare si sperã sã revinã în tarã”

RECUPERARE… Învãtãtoarea Mona Calciu, apropiata familiei Diaconu, anuntã noi informatii despre starea lui Rares, tânãrul care a reusit sã mobilizeze un întreg judet cu povestea lui. Potrivit acesteia, bãiatul poartã o protezã cu care încearcã sã se familiarizeze, a mai fãcut încã trei sedinte de chimioterapie, acum e la hidratare si sperã sã revinã în tarã. Sãrbãtorile pascale si le-a petrecut în Italia, acolo unde urmeazã tratamentul, si în ciuda perioadei grele prin care trece, nu si-a pierdut optimismul si încrederea în Dumnezeu.

“Pentru multi dintre noi cauza lui Rares Diaconu a devenit un subiect asumat si care a solicitat multã implicare. Rares stie cã revenirea lui în parcursul normal se datoreazã oamenilor care au empatizat cu el. Doar cã acum s-a maturizat. Boala, asteptarea, procesul medical îndelungat l-au fãcut sã fie mai retinut, dar nu mai putin optimist. (“Las deschise aripile, ele zboarã, dar cãlãtoria dureazã si eu nu pot schimba asta. Trebuie sã am rabdare.”) Îl percep ca pe un matur, un om încercat de faptul cã în urma tratamentului de chimioterapie rinichii au avut de suferit, cã de Paste a fost în Italia, si nu aici, cã trebuie sã se trateze în altã tarã decât în România. E dureros si frustrant cã alãturi de toatã durerea bolii, se adaugã distanta, diferentele culturale, lipsa resurselor tãrii tale care sã te facã bine… Acum Rares poartã o protezã cu care se familiarizeazã, iar dupã a treia sedintã de chimio, e la hidratare si sperã sã revinã în tarã. În fiecare zi le multumeste celor care i-au fost alãturi. Eu (si e doar gândul meu de profesor) îmi doresc ca momentul în care noi – România – vom fi capabili sã ne facem bine în propria tarã sã nu fie prea departe”, a scris învãtãtoarea Mona Calciu.

“Cred cã nimic nu este întâmplãtor si toate se petrec cu un scop!”

Cazul lui Rares a emotionat întreg judetul, si nu numai. Oamenii din tarã si din strãinãtate si-au arãtat sustinerea, fãcând donatii în conturile pãrintilor sau încurajându-i sã fie puternici. Impresionat la rândul lui de toatã mobilizarea vasluienilor pentru cazul sãu, Rares le-a transmis tuturor un mesaj emotionant, în cadrul cãruia a explicat cât de norocos se simte cã e atât de iubit: “<<Existã o ambitie mai mãreatã decât aceea de a sta cu fruntea sus. Este ambitia de a te apleca si a ridica omenirea putin mai sus>> (Henry Van Dyke). Aceasta este una dintre lectiile pe care colegii, prietenii, profesorii si oamenii care nu mã cunosc, dar mã sustin, mi-o oferã zi de zi, prin tot ceea ce realizeazã, astfel încât sã ne revedem cât mai repede, mai puternici si mai sãnãtosi! Cu toatã sinceritatea, trebuie sã vã mãrturisesc cã nicio perfuzie cu citostatice nu este mai eficientã decât toatã dragostea si energia pozitivã pe care le primesc din partea voastrã, a celor care se gândesc la mine, se roagã lui Dumnezeu si se luptã pânã în pânzele albe pentru cauza mea. Datoritã vouã sunt din ce în ce mai încrezãtor cã totul se va termina cu bine. Niciodatã boala nu m-a dãrâmat, dar acum stiu cã sunt de neclintit, cãci toatã aceastã sustinere nu este si nu va fi în zadar! Am plecat împreunã pe acest drum si tot împreunã vom învinge! Consider cã am fost ales sã trãiesc aceastã experientã, pentru a constientiza cât de iubit sunt si ce lucruri minunate pot face oamenii atunci când sunt uniti! De aceea nu-mi place sã dramatizez sau sã fiu privit cu milã, deoarece nu trãiesc un calvar! Sub nicio formã! Am avut ocazia sã vãd cazurile unor copii de doar 6 ani, diagnosticati cu tumorã malignã pe creier sau inimã, la vârsta la care ar trebui sã zâmbeascã mereu si sã se bucure de copilãrie…. Din pãcate, ei nu au sansa mea la tratament si la o viatã bunã, din cauza lipsei educatiei din mediul familial. Cred cã nimic nu este întâmplãtor si toate se petrec cu un scop! În cazul meu, acela este de a pãrãsi comoditatea ce mã definea înainte de cancer, pentru a deveni mai implicat si mai activ. Am învãtat de la voi cã cel mai de pret dar este sã-ti tii oamenii aproape, fiindcã datoritã lor mã simt împãcat cu mine însumi si sunt cuprins de o liniste sufleteascã incredibilã. Nu sunt nici vedetã, nici caz social, sunt un om iubit, care iubeste la rândul lui, iar asta nu se va schimba! Ceea ce simt pentru toti cei care mã sustin depãseste sentimentul de recunostintã sau de admiratie… Simt cã formãm o familie frumoasã si specialã, care niciodatã nu uitã sã zâmbeascã, sã fie optimistã si curajoasã! Sunteti toti în gândul si în inima mea! Multã sãnãtate si fiti binecuvântati pentru tot binele fãcut!”.