ISTORICUL AUTODIDACT…Mesajul lui Neculai Nitu, bãtrânul-minune de la Vetrisoaia: „În ziua de 1 Decembrie 1918 a fost o sãrbãtoare la Vetrisoaia cum nu s-a vãzut pânã atunci si nici de atunci pânã astãzi. Acum, la aproape 100 de ani de atunci, vã rog pe voi, cei tineri: pãstrati grijã României, tara noastrã, asa cum este ea! României este bogatã, are tot felul de averi, cum nu este alta pe lume, dar nu are oameni. Nu mã refer aici la oameni din conducerea tãrii si nici la cei simpli. Am spus doar atât, cã nu are oameni si nimic mai mult.”
MARE SÃRBÃTOARE…Vetrisoaia, 1 decembrie 1918. Bãtrânii locului, cei care sã fi trãit în acele timpuri, s-au dus de mult. Au rãmas copiii lor, nepotii si strãnepotii, pentru a povesti despre Marea Unire Nationalã, de acum 99 de ani. Nu sunt multe dovezi despre ce s-a petrecut în zilele de dinainte sau de dupã Ziua Marii Uniri, doar povestirile transmise din tatã în fiu. Însã, un lucru este sigur: vetrisanii au fãcut o mare petrecere în sat în cinstea Marii Uniri. Pe 1 Decembrie 1918, ne-a spus nenea Neculai Nitu, un bãtrân la 90 de ani din Vetrisoaia, „era un pic de zãpadã si s-a încins o petrecere cum n-a mai fost pânã atunci si nici de atunci pânã astãzi”. Mesajul acestuia pentru tinerii de astãzi, de Ziua Nationalã, este unul tulburãtor: „Pãstrati grijã României, tara noastrã, asa cum este ea! România este bogatã, are tot felul de averi, cum nu este alta pe lume, dar nu are oameni. Nu mã refer aici la oameni din conducerea tãrii si nici la cei simpli. Am spus doar atât, cã nu are oameni si nimic mai mult. Atâta vã rog, purtati grija României!”
S-au pãstrat putine povesti despre Ziua Marii Uniri, asa cum s-a trãit ea în comuna Vetrisoaia. Cei care au trãit acele momente nu mai sunt. Au rãmas în urmã copiii lor, acum bãtrâni de 90-95 de ani, care îsi amintesc, pe cât le permite vârsta înaintatã, despre ce s-a întâmplat în acele zile. Directorul Liceului Tehnologic „Petru Rares”, prof. Bordeianu, spune cã „era o efervescentã, în acea perioadã, mai ales cã la Chisinãu se dorea Unirea, proclamatã încã din 27 martie 1918”. „În aceste locuri, au existat dintotdeauna legãturi puternice, pe ambele maluri ale Prutului sunt aceleasi denumiri de sate, ceea ce spune totul. Comuna Vetrisoaia a pierdut, în Primul Rãzboi Mondial, în jur de 50 de tineri plecati de aici la arme, un tribut destul de greu. Tinerii soldati de aici au servit în Regimentele de Dorobanti si au dus faima acestei zone, prin curajul arãtat. Pasul premergãtor Marii Uniri s-a fãcut la Chisinãu, acolo unde doar 50% din populatie era de origine românã, în Sfatul Tãrii”, ne spune directorul liceului. În preajma Marii Uniri, comuna actualã Vetrisoaia numãra în jur de 2.000 de suflete, din care peste 1.000 erau bãrbati. „Probabil cã istoria noastrã, a comunei Vetrisoaia, povestea despre Unire se poate discuta în jurul podului de la Bumbãta, care fãcea legãtura cu Leova. Dacã treceai podul, mai mergeai cam 500 de metri si intrai în Leova, era foarte usor de ajuns, pe acolo veneau la noi si fratii nostri basarabeni. A fost un moment, asa cum mi-a povestit bunicul, foarte asteptat de românii de pe cele douã maluri. Asta si pentru cã rusii fãcuserã multe nenorociri în Vetrisoaia, în 1916, când au trecut pe aici, nimeni nu-i suporta. Se terminase un rãzboi, toatã lumea auzise cã ne vom uni cu Basarabia, era un eveniment asteptat de toatã suflarea Vetrisoaiei”, ne spune Ioan Mâcnea, fost primar, poet, un om care si-a dedicat viata trãirii pe aceste meleaguri.
Tinerii din Leova ar fi vrut sã meargã la Alba Iulia, însã au sãrbãtorit la Vetrisoaia
„Oamenii din Vetrisoaia mergeau la Leova, în 1918, pentru a-si face cumpãrãturile. Peste Prut, este adevãrat, era un pod de lemn, în dreptul satului Bumbãta, pe care trecea oricine dorea sã meargã la Leova. Îmi povestea tatãl meu, discutând cu cei care au trãit în acele clipe în aceastã comunã frumoasã, cã bãtrânii erau foarte, foarte bucurosi cã se uneste Basarabia cu tara mamã, Regatul României, cum se spunea pe atunci. Mi-a spus cã au fost oameni care nu au mâncat trei zile, când au auzit cã se va proclama Unirea noastrã, nu le venea sã creadã cã se unesc cu fratii lor de peste Prut”, ne spune Mariana Josu, fiica unei femei de 98 de ani, Maria Josu, cea mai bãtrânã din comuna Vetrisoaia. Peste aceste locuri, parcã, a plutit dintotdeauna blestemul rusesc sau cel sovietic, functie de vremurile la care ne referim. Înainte de 1918, familia Josu detinea câteva magazine în Leova si Filipesti, în Basarabia. Oamenii veneau la magazine, discutau despre Unire, era o atmosferã de sãrbãtoare, pãrea cã grijile cotidiene nu contau, toatã lumea avea în suflet doar gândul înfrãtirii. „Tatãl meu era copil, în acele momente, dar ne spunea cã stãtea si îi asculta pe cei bãtrâni, din Leova, cum vorbeau de Unire. Când vedeau cã stã si ascultã povestile celor mari, bãtrânii de atunci îi spuneau sã se ducã sã se joace, cã nu e treabã de copii”, îsi aminteste fiica Mariei Josu. La 1 Decembrie 1918, tânãrul membru al familiei Josu, care se va stabili ulterior în Vetrisoaia, ar fi vrut sã plece la Alba Iulia, împreunã cu alti tineri, pentru a participa la momentul Marii Uniri, însã nu aveau posibilitãti financiare, de aceea au rãmas acasã.
O lectie de viatã, din partea unui om care a trãit o viatã pe aceste meleaguri, un român adevãrat
Neculai Nitu este nãscut în 1918, în Vetrisoaia. Are 89 de ani si o gospodãrie de invidiat. Casa este frumos vopsitã si vãruitã, în ogradã are în jur de 100 de gãini, rate, gâste, asa cum îi stã bine unui gospodar. O curãtenie desãvârsitã, cum rar vezi într-un sat. Are o problemã la coloanã si merge aplecat, la cei aproape 90 de ani de viatã, însã mintea îi functioneazã ca la 20 de ani. „1 Decembrie 1918, asa cum îmi povestea tata, a fost o sãrbãtoare foarte importantã pentru oamenii de aici, pentru cã, pe lângã Marea Unire s-a înfiintat si comuna noastrã, Vetrisoaia. Deci, oamenii au avut douã motive de a petrece. A fost o petrecere cum nu s-a mai întâmplat niciodatã pânã atunci si nici de atunci încolo”, ne spune bãtrânul Nitu. În acea zi, mai spune nea Neculai, era zãpadã pe afarã, dar nu prea multã, nici frig nu era, asa cã oamenii s-au adunat la sediul vechii primãrii si au petrecut toatã ziua. Erau, pânã atunci, trei sate, asa cum li se spunea în zonã, satul vechi, satul nou, sau Siminesti, si satul Vetrisoaia, care s-au unit între ele, pentru a face un singur sat si o singurã comunã. „În ziua aceea, basarabenii au fost foarte, foarte fericiti, pentru cã ajunseserã sã se uneascã cu Regatul, asa cum se spunea în acele vremuri, sã fie parte din România cea mare. O fericire si o prietenie, cum nu se mai vãzuse pânã atunci, mi-a spus tatãl meu. La sediul vechii primãrii au venit din Basarabia, de la Leova si din alte comune, oamenii nostri de aici, a fost muzicã, ba chiar au petrecut si unii ciobani din Ardeal, care treceau cu turmele pe aici. Veneau oamenii cu cãrutele de peste tot, era o mare bucurie”, ne spune nea Neculai. Petrecerea a tinut toatã ziua si a continuat si a doua zi. Bucuria mare a vetrisanilor si a basarabenilor de pe celãlalt mal a tinut luni în sir, nu le venea sã creadã cã nu mai trebuie sã treacã de pe un mal pe altul fãrã oprelisti si fãrã soldati, pe cele douã maluri. „Dragii mei, eu am o rugãminte la voi: pãstrati grija României, asa cum este aceastã tarã frumoasã. România nu a declarat niciodatã rãzboi nimãnui, pânã în 1941, când Maresalul Antonescu a cerut trupelor românesti sã aducã Basarabia înapoi la tara mamã. Avem o tarã cum nu are nimeni pe lume, cu averi, cu bogãtii de tot felul, este o tarã bogatã, dar nu are oameni. Atât am de spus, nu mã refer la oameni care sã ne conducã sau altceva. Doar cã nu are oameni si asta este cel mai trist”, este mesajul de final al bãtrânului Nitu.
