DORINTÃ…Chiar dacã are acasã o sotie în cãruciorul cu rotile, pentru îngrijirea cãreia depune un efort considerabil, Ion Pascaru, 54 de ani, din Epureni, comuna Duda Epureni, îsi doreste un loc de muncã. Ar vrea însã sã poatã munci la domiciliu. A auzit el cã sunt patroni care pot oferi de lucru celor care vor sã munceascã de acasã si s-ar bucura dacã ar putea câstiga astfel un bãnut în plus. Poate în domeniul confectiilor, poate vreun punct de lucru pentru cine stie ce activitate comercialã, poate… orice, spune Ion, numai sã munceascã de acasã, ca sã fie aproape de sotia lui, Mihaela, 44 de ani, dependentã de ajutorul sãu. Ion spune cã e învãtat cu munca de mic, pentru cã a trãit greu, orfan de tatã, într-o familie cu 5 frati. A copilãrit mai mult prin Mãnãstirea Putna, a ajuns la Seminarul Teologic, l-a abandonat, tot din cauza neajunsurilor si s-a fãcut dascãl. S-a cãsãtorit cu Anuca, o maramureseascã frumoasã, dar imobilizatã în cãruciorul cu rotile. Anuca însã s-a stins nu demult, iar el s-a recãsãtorit tocmai la Vaslui, la Duda Epureni, cu Mihaela, de asemenea, în cãruciorul cu rotile. Pentru aceastã dramã cu repetitie, Ion are un rãspuns simplu, spus cu bunãtate: „Mi-a dat mie Dumnezeu picioare sãnãtoase, ca sã ajut douã suflete care nu au avut parte de asa ceva”.
În judetul în care agentii economici se plâng cã nu mai este fortã de muncã, în ciuda nevoii crescute de angajati, pare imposibil sã nu se gãseascã un patron care sã nu aibã ceva de lucru pentru Ion Pascar, 53 de ani. Omul spune cã e învãtat cu greul si firea sa blajinã îl ajutã mereu sã se înteleagã cu ceilalti, numai cã si-ar dori sã munceascã de acasã. Nu o poatã lãsa fãrã sprijin pe sotia lui, Mihaela, tintuitã în cãruciorul cu rotile. De aceea, dacã s-ar putea, spune bãrbatul, ar vrea sã munceascã de acasã. Sã ambaleze, sã lipeascã, sã coase ceva, sã deschidã la locuinta lor un punct de lucru pentru vreo activitate comercialã, orice, spune el, din care sã poatã câstiga un bãnut cinstit, pentru a-si întretine familia. El si Mihaela, în anul de când sunt cãsãtoriti, au mai fãcut rate la bãnci, ca sã construiascã douã camere, o rampã pentru cãruciorul Mihaelei si…povara datoriilor a ajuns sã fie prea grea. „Eu muncesc si sunt asa cum mã vedeti, un om la locul lui, cu frica de Dumnezeu. Dar sã fie ceva acasã. Am tot auzit cã se poate, cã sunt multi care fac asemenea activitãti: lipesc, ambaleazã, croiesc, nu stiu, diverse asemenea lucruri si câstigã bãnuti. Dacã s-ar gãsi si pentru mine, as fi cel mai fericit”, a spus Ion.
„Mi-a dat Dumnezeu mie picioare sãnãtoase, sã pot ajuta douã suflete care nu au avut parte de asa ceva”
Si, dacã vreun patron s-ar gândit sã îi dea o sansã lui Ion Pascar, trebuie sã stie cã acesta este un om greu încercat de soartã, dar care, la rândul sãu, a fãcut bine unor oameni si mai nãpãstuiti decât el. S-a nãscut la Milisãuti, judetul Suceava si, dupã ce tatãl s-a stins, mama a crescut cu mare greutate cei cinci copii. Ion a avut norocul sã stea mai mult pe la Mãnãstirea Putna, din mila cãlugãrilor de acolo, care l-au vãzut smerit si de ajutor. A ajuns la Seminarul Teologic, dar l-a abandonat, când a înteles cã trebuie sã munceascã pentur ai lui. A intrat dascãl în mai multe comune, pânã a ajuns în Maramures, unde a întâlnit-o pe Anuca. Fata frumoasã, desteaptã si credinciosã era însã tintuitã în cãruciorul cu rotile. Ion s-a îndrãgostit de Anuca, oricât de ciudat li s-a pãrut unora faptul cã este gata sã înceapã o viatã deloc usoarã, lângã o fatã care nu poate merge. A dus-o la spitalele de recuperãri, i-a fost alãturi, au trãit frumos. Anuca s-a stins nu demult, iar omul a venit la Vaslui, în satul Mihaelei, pe care o întâlnise la unul din spitalele de recuperãri, din Bucuresti. Mihaela avea aceeasi problemã locomotorie, iar Ion, vãzând-o cât de veselã si caldã este, a spus cã, dacã tot i-a fost destinul asa, atunci va sta lângã Mihaela, cu acelasi drag si spirit de sacrificiu. Deloc nu îi pare rãu, spune el. „Mi-a dat mie Dumnezeu picioarele sãnãtoase, ca sã pot ajuta alte sufletele care nu au avut parte de asa ceva. O fac cu drag si cu suflet”, spune Ion Pascar.
