spot_imgspot_img
14.7 C
Vaslui
23-apr.-2024

Jale mare în Obor! La doar 27 de ani, nepotul fostului bulibașă Lupașcu a murit după ce a căzut un perete peste el

- Advertisement -

Doliu în familia fostului bulibașă Lupașcu din Focșani, Mihai, unul dintre nepoții lui, a murit după ce duminica trecută a fost prins sub un perete pe care încerca să-l dărâme. Potrivit martorilor prezenți atunci la fața locului, tânărul de 27 de ani se mutase de curând în acea casa împreună cu soția și cei trei copii ai lor.

Ieri, Mihai s-a întors în casa părintească între patru scânduri. Încă de la producerea incidentului, mama lui nu-și mai găsește liniștea, plânge necontenit după „băiatul ei frumos”, așa cum îl alintă acum mângâidu-i chipul din poza pe care o ține strâns la piept. Atât i-a mai rămas.

Imediat după incident, duminică, rudele tânărului au mers în număr mare la Spitalul Județean Focșani, acolo unde fusese adus inițial de ambulanță. Pentru a se asigura că nu au loc incidente, oamenii legii au împânzit zona. De altfel, în apropierea casei fostului nepot al bulibașei Lupașcu, a fost în permanență prezent un echipaj al poliției. „S-a întâmplat un necaz aici. Bărbatul meu, soțul meu s-a rănit. A căzut un perete el. A vrut să-l dărâme și a căzut pe el, i-a venit peste cap. Eu eram în casă”, ne spunea duminică, soția tânărului de 27 de ani.

Femeia era atât de tulburată, încât le-a spus criminaliștilor că nu mai poate rămâne acasă pentru că vrea să meargă la spital să vadă ce se întâmplă cu soțul ei.

Pentru că starea lui Mihai era una gravă, medicii au hotărât transferarea lui la Spitalul din Galați. Deși un membru al familiei tânărului ne declara atunci că medicii de la Galați i-ar fi dat băiatului cinci zile de trăit, soarta a hotărât altceva. Luni am aflat că a decedat.

Vestea morții tânărului de 27 de ani a venit ca un glonț peste familie. Miercuri, Mihai a ajuns acasă… într-un sicriu, urmând ca sâmbătă să fie condus pe ultimul drum. Mama lui ne-a spus că bunicul lui Mihai, fostul bulibașă Lupașcu, i-ar fi oprit locul de veci chiar lângă al lui, dar nu se așteptau să-l ocupe atât de devreme. „L-am îmbrăcat în ginerică…. băiatul meu frumos!”, spune mama lui cu ochii nedezlipiți de chipul mezinului care-i va zâmbi de acum înainte doar din poze. Pe lângă cei trei frați pe care-i mai are, Mihai a lăsat în urmă o soție și trei copii mici.

În zonă se aflau ieri două microbuze ale Jandarmeriei și o dubă de Poliție, însă atmosfera era liniștită. Din când în când, se auzeau bocetele mamei și versurile lăutarilor care cântau la căpătâiul lui Mihai. …https://monitoruldevrancea.ro/2020/05/14/video-si-galerie-foto-jale-mare-in-obor-la-doar-27-de-ani-nepotul-fostului-bulibasa-lupascu-a-murit-dupa-ce-a-cazut-un-perete-peste-el/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.