Partidul Democrat joacă tactic. Stilul combinativ cu un coordonator din umbră i-a adus în situaţia când PAT-ul nu mai e posibil. Întrebarea e – cine e adversarul? Şi aici nu mai pot fi interpretări. PD se joacă cu ţara.
Urmare a ŞAHULUI pe care şi l-a administrat prin asumarea obraznică de guvern, popularitatea PD a căzut ca băncile în plină criză, astfel că a fost nevoie de o intervenţie sanitară. Lupu s-a retras cu garanţia coordonatorului, astfel că şi câinii se pot întoarce în sat. Adevărul e că nimeni nu a reuşit să învingă propriul popor, chiar dacă ăsta e unul prost şi flămând.
Întrebarea e de ce un partid care deţine toate frâiele şi resursele ţării, decide brusc să renunţe la ultimul element ce i-ar oferi puterea absolută? Geopolitica, care domină minţile noastre, s-ar putea să nu aibă nimic cu această situaţie. Vlad Plahotniuc a avut dreptate – a stricat seara multora. Această campanie electorală nu are nimic din caracteristicile altor scrutine. Ea a fost una combinativă încă din momentul conceperii ei.
Evenimentele s-au precipitat însă odată cu desemnarea candidatului unic. Calculele nu au mai rezistat împotriva urii populare şi atunci s-a înţeles că de această dată ţara nu va mai fi adusă în PAT. PD a avut un proces sanitar continuu în campanie, pe care l-a pornit sau oprit în funcţie de calculul hârtiei. Lucrurile s-au schimbat brusc odată cu apropierea scrutinului.
Ina Popenco, interfaţa lui Ilan Şor, a fost retrasă fără prea multe comentarii. Nu a fost suficient însă pentru ca Marian Lupu să acceadă în turul II. Pierderea alegerilor de către partidele puterii ar fi fost dezastruoasă pentru acestea. Confruntate cu o decredibilizare puternică după scrutinul local, pierderea alegerilor prezidenţiale la un scor de neprezentare, ar creşte exponenţial riscul anticipatelor.
