spot_imgspot_img
8.8 C
Vaslui
27-apr.-2024

Klaus Iohannis, la Consiliul European: România trebuie să se implice pentru românii din Marea Britanie şi o va face

- Advertisement -

România este conștientă că trebuie să se implice pentru românii din Marea Britanie și va face acest lucru, iar decizia poporului britanic, în urma referendumului, ca Regatul să iasă din Uniunea Europeană trebuie abordată cu luciditate și calm, a declarat marți, la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis.

Președintele a vorbit cu presa română la sosirea lui la Consiliul European. Tema principală a reuniunii de la Bruxelles a șefilor de state și de guverne este ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, un proces ce nu are precedent în istoria UE.

În acest context, șeful statului a vorbit despre prioritățile României și despre cum ar trebui abordat acest moment de criză, la nivel european.

„Noi avem suficient de multe lucruri de negociat. Mă gândesc la românii care trăiesc și lucrează în Marea Britanie și pentru care avem de gând să ne implicăm”, a declarat Iohannis.

„Dacă românii doresc să lucreze acolo, este bine să găsească condiții echitabile, iar pentru cei care s-au stabilit acolo trebuie să purtăm negocierea în sensul în care să nu aibă ei pierderi de suportat din cauza acestei mișcări”, a precizat Iohannis.

El a îndemnat la calm în evaluarea acestei situații. „În niciun caz nu este cazul să intre cineva în panică. România este conștientă că trebuie să se implice pentru românii din Marea Britanie și o va face”, a subliniat Iohannis.

Șeful statului a spus că Marea Britanie și România au puncte de vedere foarte apropiate în privința unor chestiuni de politică externă și securitate.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/klaus-iohannis-la-consiliul-european-romania-trebuie-sa-se-implice-pentru-romanii-din-marea-britanie-si-o-va-face_300846.html#ixzz4Ctl5uEy1

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.