spot_img
spot_imgspot_img
9.7 C
Vaslui
17-mai-2024

La Bogdãnita un fermier aruncã bomba: „aici e mafia”!

- Advertisement -

Culai Miron face acuzatii grave: "Toti sunt implicati. Si primarul, si secretarul, toatã lumea!"

REVOLTÃTOR… Cazul prezentat recent de ziarul nostru, în care arãtam cã zeci de capete de animale au fost mutate, fictiv, de la un proprietar de animale la un cetãtean, în comuna Bogdãnita, a aprins spiritele în localitate. O zonã în care, spuneau sãtenii, atunci când am fost acolo, este uitatã de lume si de autoritãti, pentru cã acolo se pot face orice fel de haiducii si ilegalitãti, pentru cã Politia si Parchetul nu calcã pe acolo. Ne-am convins de acest fapt dupã ce am discutat cu Culai Miron, un localnic din satul Cârtibasi. „A existat o Asociatie a Crescãtorilor de Animale din comunã, care a încasat peste 13 miliarde de lei subventii la pãsune. Unde s-au dus banii? Am fãcut plângere la DNA, care a trimis plângerea la Parchetul Bârlad. De ani de zile, nimeni nu-mi mai spune nimic, parcã au îngropat de tot aceastã plângere. Asociatia Crescãtorilor de Animale s-a desfiintat, presedintele a murit în primãvara acestui an, iar cei din comisia de cenzori, adicã primarul, secretarul primãriei, contabilul, tac si dau vina pe cel care a murit. Dar, ei nu au stiut de bani? Ce au fãcut cu atâtea miliarde?”, reclamã Miron.

În ancheta publicatã de ziarul nostru, prezentam faptele penale ale unor veterinari din zona Bogdãnita, care au mutat zeci de capete de ovine, cu o simplã miscare în calculatoare, din curtea lui Daniel Bogescu în cea a lui Gheorghe Onut, din satul Cârtibasi. „Stiti cine e Gheorghe Onut? A fost agentul agricol al primãriei, iar din postul pe care îl detinea a cumpãrat câteva hectare de râpi si teren degradat, dar s-a intabulat cu cele 3 hectare exact în mijlocul pãsunii comunale. El si-a fãcut singur documentele prin care s-a trecut în mijlocul pãsunii. Normal cã s-a cunoscut cu primarul actual, Lucian Ciubotaru, cu secretarul Virgil Ursu, cu toti, care au tãcut. Am o înregistrare cu actualul primar, din 2016, când am mers la primãrie si l-am întrebat cum de s-a trecut Onut cu teren în mijlocul pãsunii sãtesti. Stiti ce a spus? Este înregistrat pe casetã, trimisã la politie. A spus: „Onut Gheorghe si-a fãcut singur pretitlu, pe când lucra la primãrie, nu rãspund eu pentru asa ceva”. Asa se face legea la Bogdãnita”, spune Culai Miron. Partea interesantã a povestii cu zecile de capete de animale mutate de la diversi proprietari pe numele lui Onut ne-o povesteste tot localnicul din Cârtibasi: „Zice, acest Onut, cã vã dã în judecatã pentru cã ati scris de el. Dar, ati scris adevãrul, pentru cã el nu putea lua subventia, 8 milioane de lei vechi pe hectar, în total 24 milioane, pentru cele trei hectare, dacã nu avea animale. Cine i-a transferat animalele, nu stiu, stiu doar cã îi trebuiau peste 50 de oi, asa cã i-au transferat 47 de oi de la Bogescu si cinci de la cineva de la Bãcani, doar ca sã ia subventia pe teren. Plus doi cai. Si nu e singurul. Primarul Ciubotaru si-a vândut vaca, dar ca sã-si ia si el subventia a vorbit cu cineva, de i-a trecut o vacã, douã, nu stiu câte, ca sã ia si el subventie. Asa se lucreazã la Bogdãnita, iar cei de la APIA sau de la Politie nu fac nimic”, explicã localnicul din Cârtibasi.

Un lucru pare sã fie sigur, în ceea ce priveste situatia din Bogdãnita. Vorbim de o comunitate sãracã, fãrã drumuri, fãrã nimic notabil, cu câtiva crescãtori de animale, pentru care medicii veterinari fac tot felul de giumbuslucuri electronice, de genul „Ia tu o vacã, dã-mi mie doi cai, mai ia si 50 de oi, cã nu ne vede nimeni”. Si, pânã acum, asa a si fost. „La finele anului 2014, am fãcut plângere la DNA. Dupã un timp, am primit acasã hârtie, cum cã plângerea mea a ajuns la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Bârlad. Ce am scris acolo? Cã secretarul Ursu Virgil a gãsit niste mostenitori pe la Bucuresti si a dat aproape 100 de hectare de pãsune, cã Onut Gheorghe a chemat unii mostenitori, când lucra la primãrie, si i-a conditionat, sã-i vândã lui 5 hectare de islaz, cã s-au furat 13 miliarde de lei vechi din banii ACA, bani care s-au dus în buzunarele unor persoane de la primãrie, fãrã sã se facã în mod concret ceva pentru crescãtorii de animale. Asa au stat lucrurile, iar primarul Ciubotaru Lucian, alãturi de secretarul Ursu, au cunoscut foarte bine aceste matrapazlâcuri, ba chiar primarul i-a semnat documentele lui Onut, desi stia cã la mijloc este ceva necurat”, spune Miron. Acesta spune cã a fãcut nenumãrate demersuri la Parchetul Bârlad, pentru a afla ce s-a întâmplat cu plângerea sa, dar procurorii de acolo au îngropat deja povestea.

Vechea poveste, cu mortul care e vinovat de toate. Dar, oare, primarul si secretarul sunt curati ca lacrima?

Asta, dupã ce Iruncã Neculai, presedintele ACA Bogdãnita, a murit, iar cei care au rãmas în urma sa îsi freacã mâinile multumiti: „Nu noi suntem vinovati, Iruncã stie ce a fãcut cu banii”. Ca întotdeauna, mortul e vinovat… Dar, spune Culai Miron, „ei stiu cu totii ce s-a fãcut cu banii, cu cei 13 miliarde, pentru cã în comisia de cenzori era si primarul, si secretarul, si contabilul”. „Unde au dispãrut banii, pentru cã nu s-au fãcut surse de apã pentru animale, buruienile sunt înalte de 4 metri pe câmpuri, nu s-a dat un gram de substantã pe islazuri, atâtia ani? Oamenii din Bogdãnita pot sã spunã toate aceste lucruri, pentru cã este adevãrul. Probabil cã au ajuns în buzunarele celor care au condus asociatia, la cei care fac anchete, cine stie unde, pentru cã pe câmpuri nu au ajuns”, reclamã localnicul din Cârtibasi. „Fac un apel prin ziarul dvs, ca oamenii din comuna Bogdãnita sã aibã curajul sã spunã ce se petrece acolo, iar organele de anchetã sã-si facã datoria, nu sã îngroape dosarele, asa cum au fãcut pânã acum. Am numeroase adrese la Parchetul din Bârlad, cu confirmare de primire, în care am tot întrebat ce se întâmplã cu dosarul în care am reclamat lucruri grave. Zero rãspunsuri! Zero! Nu le pasã la Parchetul din Bârlad, cred cã totul s-a musamalizat, de trei ani încoace”, mai spune Culai Miron. Politia judeteanã i-a dat un rãspuns lui Miron, în aceastã varã, cum cã toate cercetãrile în dosarul 290/P/2015 (de patru ani zace un dosar la Politia Bârlad!) s-ar fi finalizat si totul s-a înaintat procurorului, care nu scoate o vorbã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.