spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Lapte în loc de sânge a curs la decapitarea Sfintei Mucenite Ecaterina

- Advertisement -


Dragostea Sfintei Mucenite Ecaterina pentru Iisus Hristos, care a mers pânã la sacrificiul total în numele credintei în învãtãturile Sale, i-a fost rãsplãtitã de Acesta cu materializarea necontenitelor minuni ce se sãvârsesc pe Pãmânt prin mijlocirea râvnitoarei de Dumnezeu. Lapte în loc de sânge a curs din trupul decapitat al Sfintei Mucenite Ecaterina, pentru mãrturisirea cu toatã credinta a dragostei ce i-o purta lui Iisus Hristos, Mirele pe care l-a primit cu mare cinste în viata ei, în ciuda ispitelor si chinurilor de tot felul din partea închinãtorilor la zei si a pãgânilor vremurilor.

La începutul secolului al IV-lea, pe vremea pãgânului împãrat Maximin, trãia o fecioarã pe nume Ecaterina, fiica principelui Consta, care fusese si el împãrat. Fecioara, la numai optsprezece ani, deprinsese foarte bine limbile greacã si latinã, cunostinte temeinice de astronomie si de oratorie si era familiarizatã cu scrierile lui Homer, Virgiliu, Aristotel, Platon, Asclipie, Hipocrat, Galin, încât cu totii se mirau de întelepciunea tinerei pe care nimeni nu o putea întrece. Dar mai presus de toate, era de o frumusete rãpitoare, cãci trezea dorinta multora de a o lua de sotie.

Precum în basmele cu feti frumosi si printese, si fecioara Ecaterina, care dorea sã rãmânã astfel pânã la sfârsitul vietii sale, gãsi un mod inteligent de a refuza orice propunere de cãsãtorie: “De voiti sã mã mãrit, apoi aflati-mi un tânãr care sã fie asemeni mie cu patru daruri, cum sunt eu, precum singuri mãrturisiti cã întrec pe toate celelalte  fecioare si atunci îl voi lua de bãrbat; pentru cã mai nevrednic si mai prost decât mine nu voiesc a lua. Cercetati dar pretutindeni si de se va afla vreunul asemenea mie, bun cu neamul, cu bogãtia, cu frumusetea si cu înttelepciunea, atunci mã mãrit. Iar dacã îi va lipsi vreunul din aceste daruri, apoi nu-i vrednic de mine”.

La aceste cerinte, doar un singur om sfânt, care trãia retras în afara cetãtii, i-a putut aduce mângãiere fecioarei: “Eu stiu un tânãr minunat, care fãrã asemãnare te întrece pe tine în toate darurile care ai zis cã le ai; pentru cã frumusetea Lui întrece strãlucirea soarelui iar întelepciunea Lui îndrepteazã toate fãpturile si pe cele gândite. Apoi vistieria bogãtiei Lui se împarte în toatã lumea si niciodatã nu se împutineazã, ci cât este împãrtitã, tot mai mult se înmulteste; iar neamul Lui cel bun este negrãit, neajuns si nestiut. Acest tânãr nu are tatã pe pãmânt, ci S-a nãscut negrãit mai presus de fire dintr-o fecioarã de bun neam, preacuratã si prea­sfântã, care, pentru curãtenia si sfintenia ei, s-a învrednicit a naste un fiu ca acesta. Ea este înãltatã mai presus de ceruri si ei i se închinã toti îngerii, ca unei împãrãtese a toa­tã fãptura”.

Dorind din tot sufletul sã-L cunoascã, fecioara Ecaterina a ascultat de sfaturile pustnicului si s-a rugat Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu sã-i mijloceascã vederea Fiului Sãu. Pânã nu a primit Sfântul Botez, fecioara Ecaterina nu s-a învrednicit de vederea lui Iisus Hristos, care nu dorea sã-si arate fata unei pãgâne. Îmbrãcând haina înnoirii Duhului si cu fierbinti rugãciuni, fecioarei i s-a arãtat în vis Maica lui Dumnezeu care-l întreba pe Fiul Sãu, “Îti place Tie, Fiul meu, fecioara aceas­ta?” Iar El a rãspuns: “Foarte plãcutã îmi este, pentru cã acum este prealuminatã si slãvitã, pe când mai înainte era rusinatã si ocãrâtã. Acum este mai bogatã si mai înteleaptã, pe când mai înainte era sãracã si nepriceputã; acum o iu­besc pe dânsa, pe când mai înainte o compãtimeam; si atât de mult o iubesc, încât voiesc sã Mi-o logodesc mireasã”. Preasfânta Nãscãtoare de Dumnezeu a luat mâna dreaptã a fecioarei si i-a întins-o lui Iisus Hristos care i-a dãruit un inel de logodnã, învrednicind-o astfel de Împãrãtia Sa. “Iatã, astãzi te primesc pe tine mireasa Mea vesnicã; deci sã pãzesti arvuna aceasta cu dinadinsul si sã nu mai primesti nicidecum arvuna de la un mire pãmântesc”.

Când s-a trezit, fecioara Ecaterina a vãzut cã purta pe mâna dreaptã inelul dãruit de Iisus Hristos, iar ea a devenit din acel moment înrobitã de dragostea dumnezeiascã, punându-si întreaga ei întelepciune în lupta împotriva miturilor pãgâne, înfruntându-i în discutii publice pe mai marii vremii, inclusiv pe pãgânul Maximian. Silitã de împãrat sã înfrunte o adunare de filosofi pãgâni, fecioara Ecaterina primeste din nou ajutor divin, din cer pogorându-se Arhanghelul Mihail care i-a spus: “Nu te teme, prunca Domnului, cãci Domnul tãu îti va da mai multã întelepciune, ca sã biruiesti cu pricepere pe cei cincizeci de ritori si nu numai aceia ci si multi altii vor crede prin tine în Hristos si toti vor pri­mi cununa muceniciei”.

Asa au stat lucrurile, precum le-a prevestit Arhanghelul Mihail, cãci dragostea fecioarei i-a întors pe foarte multi la credinta cea adevãratã. Credinta fecioarei i-a molipsit pe toti înteleptii de la curte, care au fost arsi în foc pentru mãrturisirea lui Dumnezeu, însã, minune, trupurile lor, desi moarte, nu au fost gãsite devastate de flãcãri. Pânã si sotia împãratului a primit martiriul spre folosul sãu sufletesc, prin mãrturisirea credintei în Iisus Hristos. În cele din urmã, pentru cã i-a tinut piept împãratului, Sfânta Ecaterina a fost trasã pe roatã si pentru cã prin pronia dumnezeiascã, rotile s-au fãcut bucãti si nu au reusit sã-i producã nicio vãtãmare, pe data de 25 noiembrie 305, Mucenita si-a gãsit sfârsitul pãmântesc prin tãierea capului. Demn de mentionat, la tãierea capului, din Sfânta Mucenitã Ecaterina a curs lapte si nu sânge, iar trupul ei a fost rãpit de îngerii Domnului si dus departe, fiind descoperit abia în secolul al IX-lea, cu cinci sute de ani mai târziu, unui cãlugãr cãruia i s-a arãtat prin vedenie cum trupul plin de luminã al Sfintei Mucenite Ecaterina se odihneste pe un vârf în apropiere de Muntele Sinai. În acel loc a fost ridicatã o mãnãstire cu numele Sfintei Mucenite.

Biserica Coltea din Bucuresti ocroteste o pãrticicã din Moastele Sfintei Mucenite Ecaterina.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.