spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
20-apr.-2024

Laura Bisog alias Mirabela Dauer vrea sã cânte pentru huseni

- Advertisement -

ÎMPLINIRI Când a spus la televizor cã este huseancã, într-un show de talente, de mare audientã, multi nu au crezut-o, întrucât nici numele, nici chipul sãu, de altfel, usor de remarcat, datoritã asemãnãrii sale izbitoare cu Mirabela Dauer, nu pãrea aproape nimãnui cunoscut! Cu toate acestea, Laura Bisog, cãci despre ea este vorba, concurenta de la “Românii au talent” sustine, cu mândrie, cã este huseancã 100%, însã a plecat de aproape 36 ani din “orasul dintre vii”. Povesteste cu afectiune despre copilãria petrecutã în cartierul “Plopeni”. Nici despre viata sa din prezent, Laura nu se plânge. Din contrã! Dovedeste cã se poate transforma, ca prin magie, dintr-un barman-ospãtar silitor, într-o cântãreatã apreciatã si, când publicul o cere, într-o… Mirabela Dauer, cu dulce accent moldovenesc. În fond, Laura Bisog de la Husi este dovada vie a faptului cã visele, chiar si cele aparent imposibile, dacã meriti, se împlinesc într-o zi.

Laura Bisog a uimit multã lume, când, urcându-se pe scena de la ‘Românii au talent”, a spus, cu mândrie cã este huseancã, întrucât aproape nimeni nu o recunostea pe carismatica aspirantã la titlul de cea mai talentatã româncã. Bucuroasã cã cei de acasã se intereseazã de ea, Laura a acceptat sã le spunã husenilor din urbea natalã povestea sa. “Sunt foarte încântatã cã husenii mei vor sã stie lucruri despre mine. Le spun cu mare bucurie. M-am nãscut în Husi pe 16 iunie 1971, în cartierul Plopeni, pe strada Sf. Ion. Bunicii mei dragi m-au crescut pânã la vârsta de 7 ani, fiindcã pãrintii nu aveau pe atunci posibilitãti sã mã tinã”, spune Laura. “Foarte multe amintiri mã leagã de acest orãsel natal. Am fost un copil nãrãvas, îmi plãcea sã mã joc cu bãietii si sã ne dãm iarna pe derdelus, pe o sosea care venea dispre comuna Pãdureni. Am multe amintiri cu prietenii din copilãrie! Cu trecerea anilor, pe la vârsta de 8 ani m-au luat pãrintii în Iasi, unde am si rãmas si am terminat doar 10 clase, fiind nevoitã de la 16 ani sã-mi întretin familia, mai având în urmã încã douã surori si un frate, eu fiind cea mai mare! În prezent sunt barman-ospãtar si în timpul liber mã ocup de muzicã”, mai spune Laura.

I-ar place sã cânte pentru husenii de acasã!

Sigur cã cei care au vãzut-o cum a evoluat pe scena de la “Românii au talent”, reusind sã ajungã într-o fazã avansatã a competitiei, pot fi surprinsi cã este doar barman-ospãtar, dar, spune ea cu umor, aceasta este doar una din ipostazele sale. “Fac cu plãcere si profesia de barman-ospãtar, îmi place sã muncesc, iar în timpul liber cânt cu mare drag, într-o formatie, <<Floarea de colt>>, pe care mi-am fãcut-o dupã concursul de la televizor. De la vârsta de 6 ani, cântam prin casã, pentru cã nu aveam posibilitãti sã merg la vreo scoalã. Dar am sperat ca într-o zi sã fiu pe scenã. Enorm m-a ajutat <<Românii au talent>>, unde am fost remarcatã. Asemãnarea cu Mirabela Dauer a fost decisivã. Este adevãrat cã nu mã mai asteptam ca la 42 de ani, cât aveam când am participat la show, sã mi se deschidã o cale în muzicã, dar am vãzut singurã cã visele se pot împlini, chiar si mai târziu. În ceea ce priveste asemãnarea cu Mirabela Dauer, Laura explicã: “Asemãnarea m-a ajutat înainte chiar sã o cunosc sau sã particip la concurs! De multi ani, lumea mã aseamãnã cu ea. Dar, în principiu, nu o copii. Eu sunt Laura, iar ea este o mare artistã. O iubesc enorm si sunt o norocoasã cã am întâlnit-o”, a spus huseanca Laura Bisog. Mãrturiseste cã i-ar plãcea într-o zi sã cânte si pentru huseni, dacã ar fi invitatã, poate chiar la Zilele Husilor, când acasã, spune ea, este sãrbãtoare si o toamnã frumoasã, cum nicãieri nu este alta.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.