spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
28-mart.-2024

Lectorul univ. Adrian Sorin Mihalache, de vorbã cu vasluienii

- Advertisement -

DESPRE CREDINTÃ… Lectorul universitar dr. Adrian Sorin Mihalache le-a vorbit vasluienilor, sãptãmâna aceasta, despre educatia spiritualã a copiilor si a tinerilor de azi, în cadrul conferintei “Lãsati copiii sã vinã la Mine”. “Avem o bucurie aparte pentru faptul cã profesorul Mihalache si-a gãsit timp sã vinã si anul acesta la noi, sã ne spunã câteva lucruri frumoase. Într-un fel le auzim la televizor, într-un fel le citim si într-un alt fel le primim, atunci când le auzim de la o voce autorizatã, calificatã în acest sens. “Propun sã începem cu o rugãciune, iar apoi sã dãm cuvântul profesorului Mihalache”, a declarat, în deschiderea conferintei, pãrintele protopop Adrian Chirvase.

Pentru cei care nu-l cunosc pe pãrintele Sorin Adrian Mihalache, acesta este licentiat în matematicã si teologie, a absolvit cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie si fizicã teoreticã, iar din anul 2010 este doctor în Filosofie al Universitãtii „Al. I. Cuza” din Iasi, cu teza „Dimensiunea cosmicã a persoanei”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Stefan Afloroaei. Este cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxã din Iasi, editor executiv al „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science”, editat de Centrul de Cercetare Interdisciplinarã Avansatã în Religie si stiintã al Universitãtii „Al. I. Cuza” Iasi, si coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie si stiintã al Fundatiei „Solidaritate si Sperantã.

“O temã provocatoare, grea pentru oricine”

Acesta le-a vorbit vasluienilor despre credintã, precum si despre modalitatãtile de educare a copiilor. “Mã bucur cã ne vedem. În discutia pe care am avut-o cu pãrintele protopop, am convenit asupra acestei teme <<Lãsati copiii sã vinã la Mine… Despre reglajele fine ale educatiei spirituale în zgomotul de fond al culturii actuale”. E o temã provocatoare, grea pentru oricine, dar vã provoc sã reflectãm împreunã. Educatia spiritualã sau duhovniceascã a cuiva e diferitã de celelalte experiente educationale pe care le avem. Noi, în general, suntem obisnuiti sã predãm lucruri pe care le stim. Atunci când cineva e profesor de matematicã sau de literaturã, de regulã, predã unui copil lucruri pe care le stãpâneste foarte bine. Dacã nu le stãpâneste foarte bine, nici nu poate sã le predea cum trebuie. Tocmai aici se vede calitatea de pedagog a cuiva sau de bun profesor: sã stie sã explice în cuvinte simple, lucruri grele si sã reuseascã sã facã o poveste din orice lucru foarte complex. Marile valori, principii de viatã se pot transmite prin cuvinte simple, dar conditia fundamentalã este ca acela care le transmite sã fie foarte familiarizat cu ce transmite. Aici e o provocare foarte mare pentru cã valorile spirituale sunt foarte greu de transmis unor tineri sau unor copii si sunt foarte greu de asimilat de acestia, pentru cã suntem într-o situatie de imposturã. Noi, cei ce vrem sã transmitem credinta celorlalti, suntem într-o situatie de imposturã inevitabilã, pentru cã nu suntem într-un caz obisnuit. Nu stãpânim 100% ceea ce vrem sã stãpânim pentru cã, în primul rând, Dumnezeu e mai presus de întelegerea noastrã. În al doilea rând, Dumnezeu e mai presus de toate, cu bunãtatea, cu lucrarea Lui, cu iubirea lui, de vrednicia mea cu mult”, a explicat lect. dr. Adrian Sorin Mihalache. Concluzia conferintei a fost adresatã pãrintilor care trebuie sã fie exemple proprii pentru copiii lor. Astfel, acestia au fost îndemnati sã le multumeascã, celor care le-au dat viatã si i-au crescut cu multã jertfã, atât prin vorbe cât si prin gesturi, „Sã maximizãm prezenta noastrã în viata pãrintilor, sã le spunem toate lucrurile bune pe care ei ni le-au dat. Sã le repetãm iar si iar, cã asta îi va încredinta pe ei cã noi, chiar am luat de la dânsii ceea ce au vrut sã ne dea, si asta îi va ajuta si pe dânsii sã-si petreacã zilele într-o stare de multumire cã au reusit sã-si facã cunoscutã jertfa” a mentionat Pãrintele Sorin Mihalache în încheierea conferintei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.