Canotaj
Dublã campioanã olimpicã la canotaj (bronz la Moscova, în ‘80 si aur la Los Angeles ‘84) si o colectie impresionantã de premii obtinute în competitiile internationale. Gratie medaliilor câstigate de-a lungul carierei, Valeria Rãcilã van Groningen a devenit un nume esential pentru istoria olimpismului românesc. Foarte putini vasluieni stiu însã cã sportiva a locuit câteva luni în Vaslui, îndrãgostitã fiind de un localnic. Pentru el era gata sã renunte la sportul de performantã si doar interventia profesorului Milutã Moga a readus-o pe calea cea bunã.
Interviu cu prof. Milutã Moga:
Reporter: Domnule profesor, lumea sportului vasluian vorbeste despre contributia pe care ati avut-o la cariera unui viitor sportiv de mare performantã. Ne puteti spune despre cine e vorba ?
Milutã Moga: Au trecut mai bine de patru decenii de la aceastã întâmplare. Valeria Rãcilã (astãzi van Groningen, sotia presedintelului Raiffaisen Bank România), nãscutã în 1957 la Stulpicani, jud Suceava, a fost selectionatã pentru lotul de perspectivã la canotaj si trimisã la baza de pregãtire de la Arad, de pe malurile Muresului. Bine dotatã fizic, ca mai toata tinerele noastre din Moldova, va dovedi si talent, remarcându-se ca o autenticã sperantã a sportului românesc. Dupã absolvirea liceului de la Arad este transferatã la lotul olimpic de la Bucuresti. Între timp cunoaste un vasluian de care se îndrãgosteste, neglijând pregãtirea sportivã. Antrenorii si conducãtorii Federatiei de specialitate vor încerca sã o corijeze, dar stupoare ! Valeria pãrãseste Bucurestiul si vine la Vaslui, abandonând totul !
R: Cum ati aflat de acest lucru ?
M.M. : Fiind colaborator permanent al singurului ziar central de sport „Sportul Popular”, colegii din redactie, dar si conducãtorii federatiei au apelat la mine sã intreprind ceva. Dat fiind si faptul cã eram si coordonatorul rubricii sport a ziarului „Vremea Nouã”, dar si directorul scolii nr. 1, s-a considerat cã pot contribui la rezolvarea acestui caz. Dupã investigatii ample, în care am apelat la toate cunostiintele, aveam sã o descopãr pe „rebelã”. Era gãzduitã de un uscãtorul unei scãri, de la blocul A1, de pe strada Mihail Kogãlniceanu. Conditiile de locuit erau total precare, ca sã nu mai vorbim de hranã si lenjerie. Cu tact am început un demers ce a durat mai mult de 3 luni de zile si în cele din urmã am reusit sã o determin sã înteleagã cã este spre binele ei sã continue cariera sportivã. În acelasi timp am stabilit ca si cei din federatie dar si antrenorii sã dea dovadã de tact pedagogic, pentru a fi reintegratã sportului de performantã. M-am bucurat enorm când am vãzut cã a urcat în trenul de Bucuresti. Aceeasi mare bucurie am simtit-o si atunci când a cucerit marele aur de campionã nationalã, olimpicã si mondialã. Astãzi, Valeria Rãcilã van Groningen este o mare personalitate a sportului românesc si mondial.
R: Asadar, cei care spun cã ati fost un factor decisiv la croirea acestor mari rezultate nu au gresit. V-ati mai intersectat pasii cu Valeria ?
M.M.: Mã bucur cã am salvat cariera unei mari sportive. Din pãcate, binele la români se uitã foarte usor. Se pare cã distinsa doamna van Griningen a uitat cu totul de întâmplarea de la Vaslui si în consecintã nu doar cã m-a uitat, dar n-a fost capabilã sã aminteascã vreodatã de acela care i-a salvat frumoasa carierã. De altfel, nu este singurul caz în ceea ce mã priveste. Dar despre alte cazuri vom mai vorbi, poate, în alte întâlniri ale noastre.
Acum, la aproape 73 de ani, bãtrânul dascãl este la curent cu tot ce se întâmplã în sport, bucurându-se de succesul sportivilor români. Îl întristeazã, în schimb, lipsa de sprijin în care se zbate sportul vasluian.
