spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Legea securitatii cibernetice nu vizeaza persoanele fizice

- Advertisement -

Comisia de aparare a Senatului precizeaza, intr-un comunicat transmis sambata, ca proiectul de lege privind securitatea cibernetica a Romaniei nu se adreseaza persoanelor fizice, utilizatoare de internet, prevederile aplicandu-se persoanelor juridice de drept public sau privat.

„Proiectul de lege nr 580/2014 privind securitatea cibernetica a Romaniei nu se adreseaza persoanelor fizice, utilizatoare de internet. Prevederile legii se aplica «persoanelor juridice de drept public sau privat, care au calitatea de proprietari, administratori, operatori sau utilizatori de infrastructuri cibernetice». Textul defineste infrastructuri cibernetice drept «infrastructuri din domeniul tehnologiei, informatiei si comunicatii, constand in sisteme informatice, aplicatii aferente, retele si servicii de comunicatii electronice». Cu alte cuvinte, legea nu face obiectul reglementarii activitatii posesorilor individuali de computere”, se arata in comunicat.

Conform sursei citate, acest act normativ asigura coordonatele generale legislative, necesare gestionarii in mod coerent a actiunilor privind securitatea cibernetica a tarii, care este o componenta importanta a securitatii nationale.

„Articolul 17, care a generat un interes aparte si interpretari eronate, se refera la responsabilitatile pe care le au detinatorii de infrastructuri cibernetice, persoane juridice de drept public sau privat, pentru asigurarea nivelului de protectie necesar impotriva atacurilor cibernetice. Acesti detinatori de infrastructuri cibernetice opereaza cu baze de date complexe, unele de interes national, iar aceasta lege ii obliga, practic, sa protejeze aceste informatii si sa asigure sprijinul necesar la solicitarea motivata a structurilor care opereaza in domeniul securitatii cibernetice. Adoptarea proiectului de lege a fost motivata de necesitatea asigurarii unui cadru legal in fata amenintarilor cibernetice, din ce in ce mai complexe si mai dese, si care pot afecta securitatea nationala, nicidecum impotriva limitarii libertatilor individuale si a dreptului la libera exprimare garantat de Constitutie”, se mai arata in comunicat.

Comisia de aparare aminteste ca la forumul industrial al NATO din noiembrie, din Croatia, s-a apreciat ca atacurile cibernetice au cutremurat industria americana, cu pierderi estimate la peste 300 de mld de dolari.

„Mai mult decat atat, dupa atacul cibernetic devastator din Estonia, care a paralizat intreaga tara, statele membre NATO au decis infiintarea unui Centru de Excelenta aliat, dedicat apararii cibernetice. In acest context, Romania nu putea ramane in afara unui cadru legislativ adecvat, care sa permita Ministerului Comunicatiilor interventia in caz de atac cibernetic, in cooperare cu celelalte structuri ale statului de drept”
, mentioneaza sursa citata.

Senatul a adoptat, vineri, proiectul de lege privind securitatea cibernetica a Romaniei, care prevede constituirea Sistemului National de Securitate Cibernetica, coordonarea unitara a activitatilor acestui Sistem fiind facuta de MAE, MAI, MApN, SRI, SIE, STS, SPP, ORNISS si CSAT.

Raportul Comisiei de aparare din Senat, cu amendamente, a fost adoptat cu 95 de voturi ”pentru”, iar proiectul de lege a fost adoptat cu 92 de voturi ”pentru”.

Senatul este Camera decizionala, dupa ce legea a trecut tacit de Camera Deputatilor, pe 17 septembrie.

Legea stabileste cadrul general de reglementare in domeniul securitatii cibernetice si obligatiile ce revin persoanelor juridice de drept public sau privat in scopul protejarii infrastructurilor cibernetice, inclusiv furnizorii de servicii de internet, si prevede obligatii privind asigurarea securitatii sistemelor lor si notificarea clientilor in situatia unor incidente/atacuri cibernetice si luarea de masuri pentru a restabili conditiile normale de functionare.

Coordonarea activitatilor SNSC se realizeaza de catre Consiliul Operativ de Securitate Cibernetica (COSC), format din reprezentanti ai Ministerelor de Externe, de Interne, Apararii, cel pentru Societatea Informationala, SRI, SIE, STS, SPP, ORNISS precum si secretarul CSAT.

Conducerea COCS este asigurata de consilierul prezidential pe aparare si securitate nationala, in calitate de presedinte si consilierul premierului pe probleme de securitate, ca vicepresedinte.

SRI este desemnat autoritatea nationala in domeniul cibernetic si asigura coordonarea tehnica a COSC. In acest sens, in structura SRI functioneaza Centrul National de Securitate Cibernetica (CNSC).

De asemenea, proiectul prevede ca la nivel national se constituie Sistemul National de Alerta Cibernetic, care reprezinta un ansamblu de masuri si proceduri destinat prevenirii si contracararilor atacurilor cibernetice.

Detalii: http://www.9am.ro/stiri/Social/266541/legea-securitatii-cibernetice-nu-vizeaza-persoanele-fizice.html#ixzz3MWcklwRS
Follow us: @9AM on Twitter9AM.ro on Facebook

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.