TRADITIE SFÂNTÃ… Legenda bradului de Crãciun spune cã, Însusi Domnul Iisus, în drumetiile Sale alãturi de Sfântul Petru, ar fi trecut printr-o pãdure si, în timp ce mergeau, s-a pornit o mare furtunã. Acesta a cãutat un loc unde sã se ascundã si singurul copac care si-a oferit protectia a fost bradul, acesta neavând fructe de protejat. Se spune cã bradul si-ar fi cerut iertare de la Mântuitor cã are tepi si cã l-ar putea rãni. Astfel, Domnul Iisus a binecuvântat pomul sã nu-si piardã verdeata frunzelor niciodatã, tepii sãi sã capete un parfum deosebit si proprietãti vindecãtoare si în mijloc de iarnã, atunci când toti copacii sunt goi de frunze si fructe, bradul sã fie împodobit cu roadele altor pomi fructiferi. Iisus Hristos a adãugat la sfârsit: „Atunci când te vor împodobi sã se gândeascã la mine, cãci tu esti pomul cel mai drag mie”.
De-a lungul secolelor, sãrbãtoarea Crãciunului a umplut sufletele a milioane de oameni, mai ales copii, care pãstreazã, în fiecare an, amintirea clinchetului de clopotei din seara de Ajun, a frânturilor de colinde amestecate cu viforul ninsorilor si a împodobirii bradului, în asteptarea darurilor aduse de Mos Crãciun. Sãrbãtoarea încãrcatã de traditii si simboluri este însotitã de mireasma proaspãtã a cetinei de conifere, bradul devenind cel mai important pom în ritualul de Crãciun.
Legenda spune cã, odinioarã, toti copacii îsi pãstrau frunzele la venirea iernii. Dintre acestia, numai bradul a rãmas, pânã în prezent, verde la venirea anotimpului rece. Legenda spune cã în preajma iernii, o micã pasãre nu a mai putut sã plece spre tãrile calde, întrucât avea o aripã ruptã. Tremurând de frig, pasãrea a încercat sã se adãposteascã în frunzisul unui stejar si a unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamã cã le va mânca fructele. Disperatã, aceasta s-a culcat în zãpadã, asteptând sã moarã. Deodatã a auzit chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasãrea a fost salvatã. Dar, în seara de Crãciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pãdure si toti copacii si-au pierdut frunzele, în afarã de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a rãsplãtit pentru gestul de bunãvointã si i-a pãstrat frunzisul verde, oricât de aspre au fost vicisitudinile iernilor care au umat.
O altã legendã, din nordul Europei, povesteste cã, odatã, în vremi foarte îndepãrtate, au pornit la drum lung trei virtuti surori (Speranta, Iubirea si Credinta), cãutând copacul care sã le reprezinte: înalt ca Speranta, mare ca Iubirea si trainic precum Credinta. Dupã îndelungi cãutãri, surorile cãlãtoare au gãsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crãciun. Bradul este considerat un arbore sfânt pentru cã vârful sãu se îndreaptã spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rãmân permanent verzi, amintind de viata vesnicã. Datina folosirii bradului de Crãciun a fost preluatã de la romanii antici, care îsi împodobeau locuintele cu un brad sau cu crengute de brad în timpul serbãrilor.
Primul brad împodobit
Primul brad împodobit a apãrut la Riga, în Lituania, în anul 1510. În anul 1521 printesa Hélène de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, dupã ce s-a cãsãtorit cu ducele de Orléans. Spre desfãtarea colectivitãtii, în anul 1605 a fost înãltat primul brad de Crãciun într-o piatã publicã din Strasburg, împodobit numai cu mere rosii. În acelasi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeste primul brad, asa cum îl vedem si în prezent. Globurile confectionate din sticlã argintatã de Thuringia au apãrut abia în anul 1878 si au fost rapid generalizate la toate popoarele crestine din lume. În Anglia, bradul de Crãciun a apãrut, prima datã, în anul 1841, când printul Albert (de origine germanã) a dãruit un brad sotiei sale, celebra reginã Victoria, si l-a instalat în castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua vãzutã de cei trei magi veniti de la rãsãrit. Acest obicei s-a rãspândit cu repeziciune în clasa mijlocie si în casele muncitorilor englezi, atât din metropolã, cât si din colonii.
Primul brad românesc la curtea regelui Carol I
Primul brad care a fost împodobit la sãrbãtorile Crãciunului a fost vãzut la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, dupã venirea în Principatele Române, în anul 1866. În noaptea de Crãciun, printii si printesele invitate la palat împodobeau bradul, cântând în versiunea germanã: „O, Tannenbaum, o, Tannebaum, Wir grun sind deine Blatter !”
De atunci, poporul român nu si-a putut imagina sãrbãtoarea Crãciunului fãrã bradul împodobit în casã, în curte sau într-un spatiu public, frecventat mult de locuitori. Împodobirea devine cel mai plãcut moment pentru toti membrii familiei, îndeosebi pentru copii, care asteaptã cu nerãbdare venirea lui Mos Crãciun. Toti copiii îsi imagineazã drumul parcurs de Mos Crãciun, într-o sanie trasã de reni, parcurgând spre ei drumul din nordul Finlandei (localitatea Ravaniemi, unde este locuinta mosului).
(Realizat în colaborare cu Ziarul „Lumina”)