spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
20-apr.-2024

Licitația pentru executarea canalizării din Munteni Podeni câștigată de firma de pe locul 2!!

- Advertisement -

RĂSPUNS NEPREVĂZUT Execuția lucrărilor de canalizare menajeră în cartierele Podeni și Munteni, unde mii de bârlădeni nu au această facilitate, sunt aproape de a fi începute. Licitația pentru lucrări a fost contestată de două ori, iar într-un final a fost stabilită firma, fiind trims răspunsul final de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).

Inițial, firmele care au fost declarate câștigătoare de către comisia de licitație constituită de CLM Bârlad, SC Energo – Construct SRL și Nomis 2003 SRL au fost contestate de cea de a treia firmă participantă, SC Euskadi SRL. „Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis contestația acesteia și, alaltăieri, a trimis la primărie o adresă prin care a cerut reanalizarea ofertei firmelor declarate câștigătoare. Prin decizia CNSC firma clasată pe locul al doilea, respectiv SC Instal Service Technology SRL Măgurele devine câștigătoarea licitației, cea care va executa lucrările de canalizare menajeră în cele două cartiere ale orașului. „, a precizat Aurelian Răducu, membru al comisiei de licitație. Acum, Primăria Bârlad trebuie să intre în legalitate, conform CNSC. De aici înainte, oricare dintre firmele care se cred nedreptățite poate să atace în instanță decizia CNSC, dar lucrările nu pot fi întârziate mai mult de o lună și jumătate. Posibil ca să înceapă lucrările cel mai devreme la primăvară. De această investiție, pentru care Primăria Bârlad s-a împrumutat la CEC Bank, pentru 25 de ani, vor beneficia circa 2600 de familii. Valoarea investiției este de 17,7 milioane de lei. Termenul de execuție este de 24 de luni, iar canalizarea se va face pe 72 de străzi: 38 din cartierul Munteni și 34 din Podeni.

Lista străzilor (conform proiectului aprobat și finanțat)

În Podeni, străzile care vor beneficia de canalizare sunt:
– Alexandru Beldiman, A. I. Cuza, Băltărețul, Burebista, Costache Robu, Dimitrie Cantemir (strada și fundătura), Dochia, Dumbrava Roșie, Dunării, Mărășești, Moților, Muncii, Oituz, Sănătății, Traian, Tuchiloaia, Vrancei, Al. Vlahuță, Anastase Panu, Buridava, C.A. Rosetti, Culturii, Dimitriu Bârlad, Elena Doamna (strada și cele două fundături), Principatele Unite (strada și fundătura), Înfrățirii, Milcov, Pasteur, Theodor Rosetti și Vulturilor.

În cartierul Munteni, canalizarea va ajunge pe străzile:
– Avram Iancu, Ardeal, 1877, Bogdan Vodă, Bistriței, Cloșca, Costache Conache, Cpt. Grigore Ignat, Decebal, Virtuții, Iordache Gane, Victor Ion Popa, Lunii, Soarelui, Vasile Alecsandri, Vornicul Sturdza, Tinereții, Vasile Goldiș, Turda, Simion Bărnuțiu, Revoluției, Petru Rareș, Fundătura Decebal, Fundătura Ardeal, G.G. Ursu, Horia, Grigore Ghica, Gheorghe șincai, Învățăturii, Luceafărului, Olteniei, Vasile Pârvan, Puișor, Ioan Popescu, Păcii, Liniștii, Miron Costin, Petru Maior.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.