spot_img
spot_img
18.4 C
Vaslui
14-iul.-2025

Licitaţie caritabilă pentru victimele din Colectiv. Autorităţile nu au onorat invitaţia

- Advertisement -

Luni seara, în holul Universităţii „Dunărea de Jos”, copiii, tinerii şi iubitorii de artă ai Galaţiului au dat o lecţie de solidaritate în primul rând aleşilor locali. Este vorba despre un eveniment caritabil organizat de Asociaţia Tinerii şi Viitorul, acţiune de vânzare pe bază de licitaţie a mai multor obiecte de artă – picturi realizate de artişti în devenire dar şi artişti consacraţi, cărţi sau bijuterii hand-made donate de diverşi gălăţeni cu suflet mare. Potrivit Ştefaniei Cojocaru, preşedinta ONG-ului organizator al evenimentului, banii astfel strânşi vor fi viraţi Asociaţiei Crucea Roşie, care va direcţiona fondurile către victimele incediului din Colectiv. Din păcate, însă, deşi voluntarii ONG-ului spun că au lăsat invitaţii tuturor aleşilor locali şi judeţeni, dar şi prefectului sau altor figuri publice din Galaţi, la licitaţia de luni nu a venit nici măcar unul dintre aceştia. Însă dezamăgirea creată de absenţa acestora a fost repede uitată, căci cei prezenţi – elevi, studenţi la Arte sau doar iubitori de frumos – au reacţionat aşa cum i-a invitat şi sloganul acţiunii – “Intră în COLECTIVul cărora le pasă”.

„Pictura aceasta, intitulată Captiv, este realizată de o elevă a Liceului Al. Ioan Cuza şi este doar unul din zecile de obiecte de artă scoase la licitaţia caritabilă. Este un titlu sugestiv, la fel cu pictura în sine, căci cred că noi toţi ne simţim captivi atunci când vrem să ajutăm şi nu putem. Iar noi asta şi vrem – să dăm şansa gălăţenilor să ajute, să nu mai fie captivi”, a spus Alexandra Stoian, vicepreşedinte a asociaţiei Tinerii şi Viitorul, prezentând o pictură ce reprezenta imaginea unei persoane cuprinsă parcă de flăcări.

Iniţiativa a fost apreciată şi de iubitorii de artă veniţi la licitaţie: „Este o iniţiativă care are mai multe rezultate, nu doar ajutorarea celor de la olectiv, ci şi o strângere a noastră, a colectivităţii din Galaţi, este o ocazie să ne cunoaştem”, a spus Luiza Florea.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/37681-licitatie-caritabila-pentru-victimele-din-colectiv-autoritatile-nu-au-onorat-invitatia.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.