|

Liderul cămătarilor şantajişti care cerea taxă de protecţie şi în închisoare. Deţinut ameninţat cu violul dacă nu achită. Cum îşi conducea liniştit afacerile din exterior

În urma unei anchete a DIICOT Neamţ, opt persoane au fost arestate pentru că au terorizat chiriaşii din trei cartiere cu locuinţe sociale. Cercetările în cazul unei grupări infracţionale care acţiona în Piatra Neamţ au arătat că unul dintre lideri, arestat în ianuarie 2020, într-un alt dosar penal, cerea taxă de protecţie în Penitenciarul Bacău şi că îşi continua afacerile de după gratii.    Ieri seară, 20 mai, după descinderile efectuate de DIICOT, dintre cele 16 persoane reţinute, opt au fost arestate la Tribunalul Neamţ. Infractorii erau organizaţi într-o structură bazată pe relaţii familiale – fraţi, nepoţi, cumnaţi, la care au aderat alţi suspecţi. După gratii, pentru 30 de zile, au ajuns unul din lideri, Dan Capră, Garofiţa Capră, Iulian Capră, Mihai Capră, Vasile Capră, Eduard Stejar, Florica Nicoleta Lazăr şi Ana Maria Toma.    Ei sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi aderare, camătă, tâlhărie calificată, influenţarea declaraţiilor, lipsire de libertate în mod ilegal şi şantaj. Anchetatorii spun că faptele s-ar fi comis în perioada 2017- 2020, acuzaţii terorizând cartiere cu locuinţe sociale Văleni I, Văleni II şi Speranţa, din municipiul Piatra Neamţ.    Dădeau bani cu camătă şi cereau taxe de protecţie, iar cei care nu plăteau erau bătuţi şi siliţi să-şi părăsească casele. Dintre arestaţi, Vasile Capră, de 38 de ani, unul dintre lideri, este deja după gratii, la Penitenciarul Bacău, în urma altui dosar cu fapte similare, fiind plasat în detenţie în ianuarie 2020.    Dintr-un comunicat DIICOT reiese că el continua să comită infracţiuni şi din închisoare. Cerea şi aici taxă de protecţie şi dirija membrii grupării pentru recuperarea unor „biruri“ de la comercianţii dintr-o piaţă din Piatra Neamţ.    În detenţie a cerut de la un deţinut 400 de euro ca să-l protejeze, ameninţându-l că va fi violat de el şi de alţi arestaţi dacă nu plăteşte.    Apelarea la „toate mijloacele”, pentru retragerea unei plângeri

Citeste mai mult: adev.ro/qaopft