SPORT

Liga 1 se reia pe 13 iunie, fãrã spectatori!

Liga 1

OPINIE… Presedintele Federatiei Române de Fotbal, Rãzvan Burleanu, a afirmat cã organizarea meciurilor fãrã spectatori este doar o solutie pe termen scurt, reprezentând o stare de urgentã.

„În momentul de fatã suntem sub incidenta unui protocol medical din data de 15 mai. Cluburile profesioniste din România, si mã refer la cele din Liga I si o parte din Liga a II-a, sunt deja în cantonamente si respectã acest protocol medical, astfel încât vrem sã demonstrãm cã putem sã ne tinem de acest plan, asteptând permisiunea ca de la 1 iunie sã putem sã intrãm în antrenamente colective. Apoi urmeazã meciuri amicale, o altã etapã, ca apoi în 13 iunie sã putem sã începem competitia, fãrã spectatori, bineînteles, în primã fazã. Pentru noi, meciurile fãrã spectatori reprezintã o stare de urgentã. Ceea ce înseamnã cã este o solutie doar pe termen scurt si nicidecum o solutie viabilã pentru viitorul fotbalului”, a declarat Burleanu în cadrul evenimentului online ReStart Sport Summit, organizat de fostul baschetbalist Virgil Stãnescu. El a aminitit si de faptul cã FRF a fost singura federatie care a prezentat Ministerului Tineretului si Sportului un protocol medical: „Suntem singura federatie care a propus un protocol medical, a fost apreciat la nivel guvernamental si ne dorim sã fim un exemplu pentru alte sectoare, din alte industrii dar si pentru alte sporturi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button