spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Locul din România în care casatoriile civile vor putea avea loc gratis

- Advertisement -

Consiliul Local al municipiului Focşani a aprobat, vineri, căsătoriile civile. Cei care doresc, îşi vor putea oficia relaţia, gratis, în orice locaţie din oraş. Proiectul de lege iniţial propus de primarul Cristi Misăilă prevedea oficierea căsătoriilor în două locaţii din municipiu, dar acesta a fost modificat în tipul şedinţei de consiliu local pentru ca oficierea căsătoriilor să se poată face şi în alte locaţii, la cererea mirilor, cu aprobarea prealabilă a primarului.

„Avem un singur registru în care se înregistrează toate aceste căsătorii, în care trebuie să semneze mirii şi martorii. Eu propun ca toate aceste căsătorii să se oficieze cu precădere în Grădina Publică şi în Ateneu, iar în limita timpul rămas disponibil, în baza unui regulament, să se supună aprobării şi oficierea căsătoriilor şi în alte locaţii decât cele două stabilite. Ar fi un calvar pentru ofiţerul stării civile să alerge la fiecare locaţie. Prioritate vor avea cei care doresc oficierea căsătoriilor în foişorul din Grădina Publică şi Ateneul Popular”, a precizat primarul Cristi Misăilă. …https://www.romaniatv.net/locul-din-romania-in-care-casatoriile-civile-vor-putea-avea-loc-gratis_523769.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.