spot_imgspot_img
20.6 C
Vaslui
28-mart.-2024

Lovitură pentru bugetari: De ce nu se dau VOUCHERE de vacanţă. Avertismentul sindicatelor

- Advertisement -

Ministerul Sănătăţii şi autorităţile judeţene se folosesc de o lacună legislativă pentru a nu distribui voucherele de vacanţă angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială, arată Federaţia SANITAS, aceasta solicitând factorilor de decizie să ia toate măsurile pentru ca aceste tichete să fie oferite.

Voucherele de vacanţă se lasă aşteptate. „Federaţia SANITAS solicită factorilor de decizie guvernamentali să ia, în regim de urgenţă, toate măsurile necesare pentru o aplicare corectă, unitară şi integrală a legislaţiei privind acordarea voucherelor de vacanţă”, arată SANITAS, într-un comunicat de presă.

Conform OUG numărul 46/2017, instituţiile publice sunt obligate să acorde angajaţilor vouchere de vacanţă, în perioada 1 iulie 2017- 30 noiembrie 2018, „în valoare de 1.450 de lei/salariat, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie”.

„Este o iniţiativă lăudabilă, în conformitate cu programul de guvernare al actualului Executiv, dar care se dovedeşte greu de aplicat, în realitate. Deşi ne aflăm la jumătatea lunii august, iar concediile de vară se apropie de final, Executivul se arată incapabil să completeze cadrul legislativ astfel încât voucherele să poată fi cu adevărat utilizate de beneficiari”, potrivit sursei citate.

Federaţia SANITAS cere, astfel, să fie publicate normele de aplicare ale OUG numărul 46, iar instituţiile publice şi administraţiile locale sa-şi rectifice bugetele în sensul alocării sumelor corespunzătoare.

„Constatăm, însă, că decizia guvernamentală întârzie, iar Ministerul Sănătăţii şi autorităţile judeţene se folosesc de această lacună legislativă, pentru a nu distribui voucherele de vacanţă angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială. Să înţelegem că s-au hotărât să facă o economie la buget, aşteptând să treacă vara şi concediile din acest an? Sau Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă exclusiv din raţiuni propagandistice, ştiind-o inaplicabilă din lipsa de bani?”, arată sursa menţionată.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/lovitura-pentru-bugetari-de-ce-nu-se-dau-vouchere-de-vacanta-avertismentul-sindicatelor_371901.html#ixzz4q3v22cIj

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.