spot_imgspot_img
11.2 C
Vaslui
28-mart.-2024

Lui Buzatu îi place trompeta! (foto)

- Advertisement -

Alegeri în PSD, cu mici si bere

ALEGERI CU PILE… Coana preoteasã de la Osesti, Ramona Mocanu, devine o piesã grea în PSD, dupã ce, ieri, a fost votatã de toti primarii si sefii din organizatia judeteanã pe postul de trezorier al partidului. Un post detinut mai bine de 20 de ani de Constantin Bighiu, economist de profesie, dar la care Ramona a râvnit si, din câte se vede, l-a si obtinut. Preoteasa de la Osesti tinde cãtre vârful partidului, dupã ce vara anului trecut a bãtut cu pumnul în masã si a amenintat, atunci când nu a fost trecutã pe un loc eligibil la Consiliul Judetean. Dupã o perioadã de negocieri, coanei preotese i s-au pregãtit tot felul de posturi în administratie, mai ales cã Dumitru Buzatu, presedintele organizatiei PSD, este unul dintre protectorii doamnei Mocanu. Alegerile interne de ieri, desfãsurate cu portile închise într-o locatie secretã a Consiliului Judetean, poligonul Delea, au demonstrat cã secretarul general al partidului, Ciprian Trifan, are destulã sustinere în partid, obtinând al treilea mandat de secretar al partidului, în dauna profesorului Vasile Mariciuc, protejatul lui Vasile Mihalachi, vicepresedintele CJ Vaslui.

Ziua de ieri a adus confirmarea a ceea ce se stia de ceva timp: Buzatu conduce partidul prin cercul sãu de apropiati. Oficial, de ieri, se cunosc si sefii PSD din judet, dupã ce Buzatu a fost votat în totalitate de membrii social-democrati, cu douã luni în urmã. O listã lungã, cu 17 nume, pentru posturile de vicepresedinti, cum nu a fost vreodatã în acest partid. Vasile Mihalachi, fostul presedinte al Consiliului Judetean, actualul vice de la CJ, considerat multi ani drept numãrul doi în PSD, dupã Buzatu, intrã în grãmada de vicepresedinti, semn cã nu mai este în gratiile actualului presedinte de la judet. Pe lângã Mihalachi, au mai primit posturi de vicepresedinti doi lideri de tineret de la Bârlad si Husi, Marius Chitiga si Sergiu Boieru, afaceristul husean Relu Cãciulã, liderul judetean al TSD, Dragos Cazacu, cel care este mai mereu în compania lui Buzatu, deputatul Victor Cristea, sotia lui Buzatu, senatorul Gabriela Cretu, senatorul Doina Silistru, presedintele PSD de la Vaslui, Adrian Tighici, primarii Valeriu Tabãrã (Hoceni), Paula Hultoanã (Zorleni), Temistocle Diaconu (Pãdureni), Emilian Agafitei (Laza), consilierul judetean Cristina Tiron, dar si primarul Bârladului, Titi Constantinescu. Interesant este cã si consilierul lui Buzatu, fostul viceprimar al Vasluiului, Valeriu Caragatã, primeste si el un post de vicepresedinte, semn cã faptul cã împarte acelasi birou cu seful de la judet are beneficiile sale…

Au votat cu gândul la mici, pentru cã grãtarele sfârâiau în spatele clãdirii!

Toatã actiunea de ieri s-a desfãsurat în locatia secretã a Consiliului Judetean, de la poligonul Delea, un loc în care sefii PSD au avut grijã sã închidã portile cu lacãtul, pentru ca niciun nepoftit sã nu intre si sã deranjeze linistea alesilor locali. Masinile primarilor, alesilor locali, oamenilor de afaceri cu carnete de partid la PSD au umplut la refuz mica parcare din fata clãdirii construite cu rol de situatii de urgentã. Foarte multi pesedisti au parcat pe strada Delea si au venit pe jos pânã la sala unde s-a tinut sedinta, fiind „fotografiati” de oamenii pusi de Buzatu sã asigure ordinea, pentru a nu se întâmpla evenimente nedorite. În timp ce în salã cei 120 de membri-delegati discutau despre noua conducere a partidului, în spatele clãdirii grãtarele de mici si fripturi lucrau în plin, pentru masa de prânz a alesilor neamului. Ce s-a votat, în spatele portilor închise? Ciprian Trifan a primit pentru a treia oarã consecutiv votul de încredere al biroului de conducere judetean al PSD, astfel cã este noul secretar general al partidului. Acesta a avut concurentã, fiind singurul post pe care au existat douã propuneri. Prof. Vasile Mariciuc, de la Negresti, a încercat sã convingã colegii de partid sã-l voteze pe postul de secretar general, însã a primit doar 38 de voturi, în timp ce Trifan a primit 72 de voturi, de douã ori mai mult decât fostul inspector general. Marea surprizã a zilei a fost nominalizarea Ramonei Mocanu, proaspãta directoare de la Muzeul Judetean, pentru postul de trezorier. Fãrã a avea studii economice, coana preoteasã de la Osesti a fost preferata lui Buzatu pentru acest post care înseamnã o destul de mare responsabilitate. Iatã cum, în doar un an de zile de la alegerile locale, când doamna Mocanu era foarte nervoasã pe Buzatu pentru cã nu a pus-o pe post eligibil la consilieri judeteni, seful de la PSD îi face rost de un post de director de muzeu si de un post important în partid.

Adrian Solomon, ce mai alegere…

Zvonurile din ultimele zile, privind înscãunarea deputatului de Bârlad, Adrian Solomon, pentru postul de presedinte executiv în PSD, s-au adeverit. Practic, Buzatu a decis sã-si punã copilul de suflet în umbra sa, în conducerea partidului, fiind decis sã-i lase pe mânã organizatia judeteanã, la viitoarele alegeri interne. La sedinta din aprilie, Buzatu anunta cã este ultimul mandat la care candideazã si cerea membrilor PSD sã se facã remarcati, pentru a prelua frâiele partidului. Ieri, deputatul Solomon nu a avut contracandidat pentru a doua functie în partid, ceea ce înseamnã cã Miticã Buzatu a fãcut cãrtile si se pregãteste sã-i predea puterea în 2015. Practic, Dumitru Buzatu s-a înconjurat în acest moment de persoanele sale de încredere, care-i ascultã orbeste toate ordine, astfel cã organizatia PSD de la Vaslui a ajuns la mâna sefului de la CJ. Iatã cum explicã Buzatu alegerile de ieri: „Sunt foarte multi tineri în noua echipã, care are obiective importante, legate de referendumul pentru modificarea Constitutiei, alegerile europarlamentare si cele locale, din 2016”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.