|

Maramureș: Kelemen Hunor a apreciat sprijinul administrației locale în alocarea unei clădiri pentru un liceu maghiar

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni seară, după încheierea festivității de deschidere a clădirii noului liceu teoretic cu predare în limba maghiară “Nemeth Laszslo” din municipiul Baia Mare, că retrocedarea clădirii și transformarea acesteia într-o școală arată implicarea autorităților locale și reprezintă un exemplu pozitiv.

“Înainte de orice, este o realizare extraordinară și un exemplu pozitiv ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în Baia Mare, pentru care vreau să transmit mulțumiri celor care au fost parteneri, autoritățile locale și nu numai, că uite se poate dacă vrei și dacă vrei și te gândești la viitorul comunității, se pot înfăptui și lucruri bune”, a spus Kelemen Hunor.

Acesta consideră că greșelile învățământului românesc au fost cauzate de numărul mare de miniștri care au trecut pe la Ministerul Educației.

“În învățământul românesc sunt enorm de multe probleme despre care trebuie să vorbim. Și dacă ne gândim că în 27 de ani am avut 24 de miniștrii și mulți dintre acești miniștri au dorit să dea o direcție învățământului, vă dați seama cât de coerent a fost sistemul și de aici lucrurile pleacă spre foarte multe nemulțumiri. În momentul în care nu reușești să pui cărțile pe masa copiilor în momentul începerii cursurilor, poate că nu există în nicio țară civilizată să nu tipărească la timp cărțile (…). Competiția de pe piață este extrem de importantă, dar să stai după contestații luni de zile și chiar ani și să nu reușești să tipărești aceste manuale este extrem de defectuos”, a susținut Kelemen Hunor.

sursa:https://www.agerpres.ro/politica/2017/09/11/maramures-kelemen-hunor-a-apreciat-sprijinul-administratiei-locale-in-alocarea-unei-cladiri-pentru-un-liceu-maghiar-22-04-08