|

Maria Lucan, huseanca de-o seamã cu România Mare

“M-am trezit la 4 – 5 dimineata mereu si de culcat, m-am culcat noaptea târziu.”

Fiica Valeria, despre secretul longevitãtii bunicii Maria

“Mama ei a trãit 94 de ani, apoi o sorã a ei a trãit 92 de ani si o alta a trãit 87 de ani. Uite cã mama a ajuns la 100 de ani. A fost o surprizã când a venit subprefectul Mircea Gologan la noi acasã, ca sã o felicite. I-a pãrut bine, nu se astepta. Dar stie cã se fac 100 de ani de la Marea Unire si atunci întelege cã e mare lucru, ca un om sã împlineascã aceastã vârstã.

POVESTE… Huseanca Maria Lucan este unul dintre Centenarii judetului Vaslui! S-a nãscut în 1918, în acelasi an cu România Mare si a trãit, cu bune si rele, întreg secolul, care a adus peste România o avalansã de transformãri si evenimente decisive. Povara anilor i-a luat doar mersul, cãci, în schimb, bunica Maria rãmâne acelasi pilon de bazã în viata familiei sale numeroase, cu 7 copii si peste 30 de nepoti. Cu chipul senin si bine îngrijitã de fiicele ei, Maria Lucan povesteste cã cei o sutã de ani au însemnat pentru ea, practic, o poveste frumoasã despre propria familie, despre foarte multã muncã, bucurii, dar si sacrificii. Priveste la televizor si întelege tot ceea ce se întâmplã în România de azi. “Nu am crezut cã voi ajunge suta de ani, dar iatã cã s-a întâmplat”, spune bunica Maria. Credincioasã cum a fost o viatã întreagã, tine postul Crãciunului si acum, la o sutã de ani. “Întreaga ei viatã a muncit si a tinut toate posturile de peste an”, spun fetele sale, care o îngrijesc cu toatã dragostea.

O sutã de ani este vârsta la care putini sunt cei care cred cã vor ajunge! Nici bunica Maria Lucan din Husi nu a sperat sã prindã Centenarul, însã, iatã, are aceastã sansã. Venerabila etate a gãsit-o în casa sa din “orasul dintre vii”, în care si-a petrecut cea mai mare parte din viatã. În ziua în care a primit musafirii nepoftiti, care au vrut sã îi afle povestea, bunica Maria era alãturi de douã dintre fiice sale, dar si de fiul care locuieste cu ea în permanentã. În odaia caldã si primitoare, bãtrâna privea televizorul cu luare-aminte. “Întelege toate stirile si tot ce vede la televizor. Cu sãnãtatea e mai putin bine, dar doar pentru cã au lãsat-o picioarele, din cauza unei semipareze. În rest, e ca înainte. Vorbim cu ea toate celea”, spune Valeria, fiica de 58 de ani a bunicii Maria. “Noi aici, în bucãtãrioara asta, ne petrecem toate evenimentele din familie. Lângã mama! Ea nu vrea sã fie dusã în altã camerã, ci vrea în bucãtãria cãlduroasã, în care a stat o viatã. Mama este în mijlocul familiei, asa cum a fost o viatã. Si ne adunã lângã ea”, adaugã si Niculina, cealaltã fiicã, în vârstã de 74 de ani. În acea zi, pe Valeria si pe Niculina le-au gãsit oaspetii acasã, la bunica Maria, însã spun si vecinii cã toate fetele sale vin, cu rândul, sã îi aibã grija. “Fetele Mariei Lucan pot fi date exemplu tuturor copiilor. Vin cu rândul sã vadã de bãtrânã. O îngrijesc foarte bine, asa cum ea i-a îngrijit cât au fost mici. De aceea si trãieste bunica. Asa copiii cu dragoste si respect pentru mama lor, mai rar. Cinste lor”, spun vecinii.

“Am muncit mult, nu a fost deloc usoarã viata mea!”

Maria Lucan a fost o viatã întreagã o femeie vrednicã, ce a muncit la câmp, fãcând parte din rândul “grãdinarilor” din Husi. De micã, de copil, a muncit pãmântul, la grãdina de pe malul Prutului. S-a cãsãtorit cu sotul sãu, cu 4 ani mai mare decât ea si amândoi au trudit mult, pentru ca familia lor cu 11 copiii, sã aibã de toate. Din pãcate, 4 dintre fii s-au stins, însã 7 sunt în viatã, toti, la rândul lor, rãmânând în Husi, unde au întemeiat familii frumoase. Peste 30 de nepoti are bunica Maria si se mândreste cu asta. “Am muncit mult, nu a fost deloc usoarã viata mea”, spune bãtrâna, privind seninã cãtre musafirii care o tot întreabã despre firul vietii sale. “Nu am crezut cã apuc eu suta, dar s-a nimerit asa”, zâmbeste ea. Fiicele sale spun faptul cã bunica Maria a dus-o tare greu pe timpul rãzboiului, povestile de atunci marcându-le copilãria. Nu le mai stiu nici ele în detaliu, dar cert este cã rãzboiul a fost cel mai rãu lucru în toatã aceastã sutã de ani. Maria Lucan a mers la câmp, la prãsit si la toate celelalte lucrãri necesare în grãdina lor cu legume, de pe valea Prutului, pânã la vârsta de 96 de ani. Apoi nu a mai putut pleca de acasã, dar, stând în bãtãturã, urmãtorii 2 ani, fãcea treabã în curte mai ceva ca o femeie tânãrã. “Noi credem cã munca a tinut-o în viatã atâta vreme. Ea si acum ar munci, atât de drag i-a fost sã ne facã treabã, sã fie în rândul lumii”, spune fetele sale. Din 1985, bunicii i-a murit sotul, sprijinul sãu cel mai de pret, dar s-a ambitionat sã îsi creascã copiii în aceeasi bunã rânduialã. La 98 de ani a picat la pat. De atunci, viata o trãieste în cãmãruta sa preferatã, în fata televizorului. “Noi i-am spus cã meargã în casa mare, în camera bunã, dar a zis cã nu. Ea vrea în bucãtãria ei, unde îi place cel mai mult”, spune fiica Niculina.

Secretul unei vieti împlinite: muncã multã, mâncare sãnãtoasã si multã credintã în Dumnezeu!

NATURAL…Cum se îngrijeste sãnãtatea, ca sã ajungi la 100 de ani? Bunica Maria Lucan spune cã s-ar putea ca si hrana sã aibã rolul ei. “Mama ne-a fãcut mereu mâncare cu ce aveam în curte si la grãdina noastrã. Tare am mai vrea si acum sã mâncam ca în copilãrie! Aveam vaci cu lapte si pãsãri nenumãrate. Tãiau mereu porci, unul la Crãciun, altul la Paste, iar unul toamna. Fãcea mama bors bun, cu legume proaspete. Totul fãcut de mâna ei. Posturile însã le tineam mereu. Mama, cel putin, nu concepea sã nu respecte posturile. A fost mereu o femeie credincioasã. Asa ne-a învãtat si pe noi. Ne-a învãtat sã fim seriosi, sã dãm bunã-ziua la toatã lumea si sã muncim. Munca, ne-a spus ea mereu, este cea mai importantã”, spun fetele. Acesta povestesc faptul cã bunica Maria a avut de-a lungul vremii doar o operatie, iar de tratat, la vreo rãcealã sau vreo durere de cap, cu câte o aspirinã, ori leacuri vechi: mãmãligã de tãrâte la piept, cartofi fierbinti la gât, etc. “Acum ia în fiecare zi câte sase pastile. Noi, chiar dacã mama are 100 de ani, vrem ca ea sã trãiascã mereu. Cât îi va rândui Dumnezeu sã trãiascã, noi atât o vom îngriji, la fel cum ne-a îngrijit si ea pe noi, cu toatã inima.”, spun fiicele bunicii Maria Lucan.