spot_imgspot_img
13.9 C
Vaslui
20-apr.-2024

Marile magazine, obligate să vândă marfă românească

- Advertisement -

Marile magazine ar putea fi obligate să vândă carne, fructe şi legume din producţia internă. Un proiect legislativ în acest sens a fost adoptat de Senat, însă Camera Deputaţilor este forul decizional.

Plenul Senatului a adoptat, marţi, o propunere legislativă prin care marii comercianţi sunt obligaţi să vândă carne, fructe şi legume în proporţie de minimum 51% din producţia românească.

Propunerea pentru completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, care îl are ca inițiator pe social-democratul Ovidiu Donțu, a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, cu 76 de voturi „pentru” și patru abțineri.

În expunerea de motive, Donțu a subliniat că proiectul său are ca scop asigurarea accesului facil al producătorilor naționali pe piața de desfacere reprezentată de comercianții cash&carry, informează Agerpres.

„Persoanele juridice autorizate să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare au obligația ca pentru carne, legume și fructe să achiziționeze aceste produse, în proporție de cel puțin 51%, corespunzător fiecărei categorii, provenite din lanțul alimentar scurt așa cum este definit în Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene. În lunile de iarnă (decembrie-februarie), în magazinele menționate, legumele și fructele din import să reprezinte maxim 70% din ofertă, pe fiecare categorie. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii concurenței”, se arată în raportul favorabil al Comisiei economice, însușit de plenul Senatului.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/marile-magazine-obligate-sa-vanda-marfa-romaneasca_1804548.html#ixzz3nnWUQFmM
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.