spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
26-apr.-2024

Mârliţa în culcuş, scordalea reinterpretată

- Advertisement -

Trei studente şi două cadre didactice ale Facultăţii de Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi au reuşit să câştige la Simpozionul „Influenţe culturale în gastronomie”, de la Sibiu, „Premiul special pentru gust autentic”. Este vorba despre reinterpretarea unei retete mai vechi, scordalea, bazată iniţial doar pe peşte şi cartofi. Mârliţa în culcuş este de fapt o ştiucă mai mică aşezată între două straturi de piure de cartofi cu usturoi. Apoi se foloseşte şi un sos din pătrunjel cu ulei, sare, lâmâie şi piper. Diferenţa majoră faţă de preparatul tradiţional este că în loc de icrele de ştiucă se folosesc icre false făcute din sirop de cătină.
„Produsul de faţă, mârliţă în culcuş, reprezintă de fapt o reinterpretare a unui produs clasic din zona Dunărea de Jos, respectiv Galaţi şi Tulcea, dar şi Delta Dunării. Pleacă de la o reţetă denumită scordalea. Această reţetă reinterpretată vine cu noutatea adăugării sosului de pătrunjel cu usturoi şi a icrelor simulate din sirop de cătină. Reţeta originală conţinea doar cartof fiert şi peşte uscat şi fiert”, a spus Eugenia Pricop, cadru universitar la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, Universitatea Dunărea de Jos.
Până ce ştiuca este gata pentru a fi asamblată în preparat durează… câteva zile până se usucă pentru eviscerare, apoi o săptămână cât se stă la sare iar apoi desărarea, care mai durează 3 sau 4 zile.
„Acest simpozion studenţesc gastronomic a fost pentru a promova gastronomia regiunii noastre. Simpozionul se organizează şi se va organiza şi în anii următori deoarece Sibiul a câştigat un concurs în urma căruia în anul 2019 va fi regiune gastronomică europeană“, a declarat Daniela Istrate, profesor coordonator la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor. Mădalina Burtea, Alina Virginia Tudor şi Andreea Tărăbuţă sunt cele trei studente, în anul doi, care au făcut parte din echipa câştigătoare, alături de cele două cadre didactice. Toate cinci speră ca acest preparat, unic în acest moment, să se regăsească în viitor în meniul restaurantelor.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/comunitate/marlita-in-culcus,-scordalea-reinterpretata.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.