|

Mesajul « M…ie PSD ! » a apărut și la Vaslui, autoritățile au turnat de urgență asfalt ca să-l acopere !

HEIRUP !… “M…ie PSD!” a răsarit din asfalt, chiar la intrarea pe pasarela de la Gara. Vasluienii au ținut să marcheze într-un mod inedit startul mitingului Diasporei de la București. Podul urma să fie recondiționat, dar lucrările trenau de ceva vreme, enervându-i la culme pe șoferii care alegeau să iasă din Vaslui pe varianta orașului. Erau serios zgâlțâiți de denivelările de pe pod, produse ca urmare a faptului că asfaltul fusese ras și pregătit pentru înlocuire. Ca prin minune, când și-au dat seama că mesajul nu poate fi șters, autoritățile locale au dat dispoziție și lucrările de asfaltare au început imediat, iar mesajul scris artistic și mare a fost înghițit de covorul de bitum, proaspăt turnat. Vasluienilor ar trebui să-i mulțumească celui care a avut inițiativa să scrie citeț « M…ie PSD ! », fiindcă numai așa ne-am ales cu asfalt nou pe pasarela mai devreme decât era prevăzut. Il rugăm pe artistul anonim să scrie mesajul cu pricina și pe drumul național Vaslui – Bacău, o șosea pe care de zece ani nu s-a turnat un metru de asfalt.