spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
25-apr.-2024

Mesajul emoționant al profesorului Talmaciu, intors din morti: “Mă strecor ușor și firav prin retrăiri de spaimă și dureri…”

- Advertisement -

Minunile există! O dovedește cazul profesorului Romeo Tălmaciu, care în urmă cu două luni a suferit un infarct la volanul mașinii sale. Deși într-o primă fază medicii i-au dat șanse minime de supraviețuire, creatorul fanfarei Rotaria și-a revenit spectaculos. În Săptămâna Patimilor, gândurile acestuia s-au îndreptat către Divinitate. Într-un mesaj scris azi, în Vinerea Mare, profesorul Romeo Tălmaciu a ținut să le mulțumească atât celor care i-au fost aproape și s-au rugat pentru sănătatea sa, cât și medicilor care au făcut tot ce le-a stat în putință ca el să-și revină. Redăm, mai jos, conținutul emoționant al acestui mesaj:

“Mă strecor ușor și firav prin retrăiri de spaimă și dureri ce m-au izgonit pentru câteva clipe din viață,,la poarta lui DUMNEZEU, implorându-l, poate în subconștientul meu, să-mi redea viața…

“SFINTE DUMNEZEULE, mulțumirile mele nu pot realiza nici un sfert din câte ar trebui să-ți dăruiesc. Prin bunătatea și puterea TA, DOAMNE, ai dat suflu acelor preoți care s-au rugat pentru mine, putere și pricepere medicilor și tuturor celor care s-au zbătut ca eu să supraviețuiesc. Îți mulțumesc, DOAMNE, că mi-ai dat posibilitatea să pot prețui mai mult dragostea soției mele, a familiei și tuturor celor care nu au încetat nici o clipă să-mi fie de ajutor, ca astăzi să pot rosti numele Tău.

Îți mulțumesc, Doamne Sfinte!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.