spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Mihai-Răzvan Ungureanu: Alianţa DA este deschisă colaborărilor politice, inclusiv cu PDL

- Advertisement -

Preşedintele partidului Forţa Civică, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu, ia în calcul, alături de PNŢCD, o colaborare pe zona de centru-dreapta cu PDL, mai ales că în opinia sa clasa politică din România are deocamdată un handicap de unitate.

„PNŢCD şi Forţa Civică au făcut primul pas şi au demonstrat că se poate unitate politică, deci este posibil acest lucru fără să ne împiedicăm în mize, în orgolii. Nu suntem în situaţia de a fi concurenţii cuiva. Noi dorim ca Alianţa D.A. să devină cu adevărat reprezentativă pentru electoratul de centru-dreapta, să reunească electoratul care nu se simte reprezentat”, a declarat duminică la Braşov Ungureanu, care a comentat astfel pe tema proiectului iniţiat împreună cu PNŢCD de coagulare a forţelor de dreapta şi de revitalizare a Alianţei DA.

El a adăugat că Fundaţia Mişcarea Populară, anunţată de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, a preluat modelul proiectului pilot Iniţiativa Civică din care a rezultat Forţa Civică.

„Ne bucurăm că Fundaţia Mişcarea Populară a preluat un model pe care noi l-am construit anul trecut şi anume, proiectul pilot Iniţiativa Civică de centru-dreapta care a funcţionat începând cu iulie 2012, până acum, al cărui proiect politic este proiectul numit Forţa Civică şi credem că din acest punct de vedere semnalul pe care l-am dat la jumătatea anului trecut relativ la nevoia de a coagula în jurul unor forţe politice reprezentative din jumătatea de centru-dreapta a spectrului politic pe cei care nu sunt hotărâţi în votul lor, dar care ar vota împotriva PSD. Credem că acest proiect şi-a dovedit viabilitatea de vreme ce este reluat azi. Viaţa politică din România duce lipsă de reprezentativitate reală la nivelul cetăţeanului, iar proiectul nostru comun Forţa Civică – PNŢCD este de a readuce în atenţia publică şi în viaţa politică imediată dialogul politic cu cetăţenii”, a subliniat Mihai Răzvan Ungureanu.

În ceea ce priveşte o alianţă cu PDL, Ungureanu a precizat că de la început a spus că Alianţa D.A. este deschisă şi sunt bine veniţi alături de ei toţi cei care aderă la principiile fondatoare ale Alianţei D.A., orice deschidere de dialog din partea altor formaţiuni politice urmând să fie analizată la nivelul copreşedinţiei Alianţei D.A. Însă, preşedintele Forţei Civice a adăugat că „este prematur să vorbim despre o eventuală colaborare cu PDL câtă vreme partidul nu şi-a construit încă structura de decizie”.

El a mai afirmat că în scurt timp va configura în cadrul alianţei DA împreună cu colegii din PNŢCD o structură nominală a unui guvern alternativ care în luna mai, după sărbătorile de Paşti, va avea şi un program alternativ de guvernare „ca să nu existe dubii asupra felului în care înţelegem rostul şi locul în viaţa politică românească”.

Mihai Răzvan Ungureanu împreună cu Aurelian Pavelescu, liderul PNŢCD, s-au întâlnit duminică la Braşov cu reprezentanţii organizaţiilor de tineret şi studenţi din toată ţara după o serie de întâlniri care au început la Iaşi au continuat la Botoşani, Bacău, Braşov.

„Încă lucrăm la construcţia Alianţei D.A., mai ales în teritoriu. Tinerii sunt învăţaţi să cunoască mai bine detaliile vieţii politice din România, ce înseamnă partidul al cărui membru sunt, care sunt opţiunile politice existente în mediul politic în prezent, care este poziţionarea partidului faţă de anumite teme de interes pentru categoriile de tineri din România, proiecte de viitor şi multe alte teme”, a spus Ungureanu care a adăugat că asemenea întâlniri vor fi organizate la nivel naţional şi cu reprezentantele organizaţiilor de femei şi cu cei ai persoanelor cu dizabilităţi.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.