spot_imgspot_img
12.1 C
Vaslui
25-apr.-2024

Mii de vasluieni, la mitingul pro-Bãsescu de la Iasi

- Advertisement -

„BÃSE’ E PRESEDINTELE ROMÂNILOR!”

SUSTINERE Peste 2.000 de vasluieni merg astãzi la Iasi, pentru a-l sustine pe presedintele suspendat Traian Bãsescu. Cu autocare, microbuze sau cu masinile personale, vasluienii vor sã arate cã îl sustin pe Bãsescu în continuare ca presedinte al românilor. Este de asteptatã si o actiune de represalii din partea USL, împotriva firmelor de transport care vor duce mii de manifestanti spre Iasi, manevrã anticipatã de liderul PDL Vaslui, deputatul Dan Marian. „Ceea ce a facut USL nu e cinstit. Nu e cinstit sã ai ca obiectiv acapararea integralã a institutiilor statutului si punerea lor la dispozitia partidului si pentru a legitima aceastã incorectitudine sã începi sã te ascunzi în spatele poporului. Nu cred cã românii vor gira prin vot aceste manevre USL. Crin Antonescu si Victor Ponta au rãmas ancorati în modul de a guverna din perioada Iliescu-Nãstase, când functionau ca partid-stat. Nu au înteles cã în ultimii opt ani institutiile s-au desprins de practica de a actiona la ordinul partidului”, sustine Dan Marian.

Un miting de sustinere a presedintelui suspendat Traian Bãsescu este programat, astãzi, de la ora 10.00, în fata Palatului Culturii din Iasi. Liderii Partidului Democrat Liberal spun cã se asteaptã la o participare de peste 20.000 de oameni, membri si simpatizanti ai PDL din toatã Moldova. Un miting de sustinere a lui Traian Bãsescu a avut loc si sâmbãta trecutã, la Cluj-Napoca. Conducerea PDL a mai anuntat cã la mitingul de la Iasi este asteptat si presedintele suspendat Traian Bãsescu, alãturi de care se vor afla lideri ai partidului, ai Noii Republici si ai PNTCD, respectiv Vasile Blaga, Mihail Neamtu si Aurelian Pavelescu, Mihai Rãzvan Ungureanu, parlamentari si lideri ai partidului din teritoriu. „Este una dintre cele mai importante actiuni ce se va desfãsura în campania pentru referendum. Adresãm invitatia societãtii civile, cetãtenilor care vor sã apere statul de drept sã participe alãturi de noi la acest eveniment”, este mesajul unora dintre liderii PDL.

Mii de vasluieni vor pleca la miting

Încã de la primele ore ale diminetii de sâmbãtã, drumul national Iasi-Vaslui va fi luat cu asalt de sute de masini cu participanti din judetul Vaslui care vor sã fie alãturi de presedintele suspendat Traian Bãsescu. Cu douã zile înainte de miting, deputatul Dan Marian, presedintele PDL Vaslui, avertiza asupra unor actiuni abuzive gândite de cei din USL, care îsi folosesc functionarii pentru a intimida firmele private care vor închiria cãtre PDL masini cu care sã fie transportati simpatizantii lui Bãsescu la Iasi. „Din informatiile noastre, în jur de 2.000 de locuitori ai judetului Vaslui au venit la organizatiile PDL din judet si au spus cã vor merge la Iasi, pentru a-l sustine pe presedintele Traian Bãsescu. Noi am decis sã punem la dispozitia tuturor celor care doresc sã participe la miting mijloace de transport. Din pãcate, la ARR Vaslui functioneazã un anume Moraru, un domn care este sef sau vrea sã fie sef pe acolo, care amenintã toti transportatorii privati din judetul Vaslui cã vor avea parte de controale, abuzive în opinia mea, dacã vor îndrãzni sã punã la dispozitia PDL, în regim de închiriere, masinile de transport. Sunt o serie de transportatori care m-au contactat si m-au avertizat asupra practicilor lui Moraru. Este o atitudine de neacceptat din partea unui functionar public al statului român. Noi, organizatia judeteanã PDL, ne rezervãm dreptul de a actiona în instantã abuzurile acestor functionari de la ARR, pentru a proteja firmele private de transport persoane”, a anuntat deputatul Marian.

În 2007, societatea civilã vasluianã punea la zid alianta disperãrii…

Actiunile abuzive ale celor din USL, catalogate de presedintele suspendat drept „loviturã de stat” au avut o reactie pe mãsurã din partea societãtii civile în 2007, când s-a pus la referendum suspendarea presedintelui. În mai 2007, organizatia municipalã a PD a dorit sã afle pãrerile unor formatori de opinie în privinta suspendãrii sefului statului. Au participat, printre altii, Dorin Ilisei, managerul firmei Antrecons Vaslui, vicepresedintele CCIA Vaslui, profesorii Gheorghe Capsa si Theodor Pracsiu, medicul Mircea Nimirceag, psihologi si reprezentanti ai IMM-urilor. „Motivele care au dus la suspendarea sefului statului, dl. Traian Bãsescu, nu existã, iar acest lucru a fãcut ca oameni simpli sã vinã la noi, sã întrebe ce se întâmplã. Acest lucru ne-a fãcut sã organizãm aceastã masã rotundã, vrem ca lumea sã stie ce se petrece”, au anuntat liderii PDL. Societatea civilã a reactionat. „Este o situatie limitã, cu o persoanã suspendatã, care a fost lãsatã fãrã locul de muncã. Prima întrebare care se pune: de ce? Cine trebuia sã judece activitatea sefului statului? Curtea Constitutionalã a constatat cã nu a gresit, deci Traian Bãsescu nu trebuia suspendat. Ce s-a întâmplat mai departe, e joc politic”, a spus dr. Nimirceag. Profesorul Pracsiu a încercat sã explice suspendarea din punctul de vedere al existentei legitimitãtii actorilor implicati în aceastã actiune. „Dupã pãrerea mea, Traian Bãsescu este un presedinte perfect legitim, este alesul poporului. La fel, Parlamentul este perfect legitim, asa cum Traian Bãsescu este expresia votului dat de electoratul român, în 2004. În aceste conditii, se nasc polarizãri artificiale. Parlamentul nu se opune poporului român, asa cum Traian Bãsescu nu este opozantul Parlamentului. Dl. Traian Bãsescu va reveni la Cotroceni, cel mai probabil, dupã 19 mai, dar se va trezi iar cã nu-l satisface încorsetarea constitutionalã de acum, pentru cã vrea sã fie un presedinte jucãtor”, a explicat Pracsiu. Participantii la acest seminar au încercat sã explice si care va fi rolul Parlamentului, în conditiile în care poporul urma sã decidã cã Traian Bãsescu nu trebuie demis. „Se pune problema: mai poate fi Parlamentul un reprezentant al poporului, o emanatie a vointei acestuia, câtã vreme el pare rupt de realitate? Nu credem!”, a spus unul dintre participantii la seminar.

„Nu sunt actiuni cinstite”

„Actiunile guvernului nu sunt cinstite si românii nu pot fi pãrtasi la necinste, chiar dacã au destule motive sã fie supãrati pe presedinte. Drept dovadã, s-a dorit modificarea conditiilor de participare la referendum prin ordonante de urgentã, încercând sã se demonstreze cã listele care au fost valabile pe 10 iunie nu mai sunt valabile pe 29 iulie, cu scopul de a reduce numãrul de electori la 15 milioane. Nu este corect si românii nu vor accepta un astfel de joc. Este necinstit pentru cã electorii sunt înregistrati la Interne, si nu la Institutul de Statisticã. Statistica a constatat cã în România locuiesc acum circa 19,5 milioane de români, dar dupã dl. Ponta nu sunt români cei un milion de oameni din Italia, nu sunt români electori nici cei aproape un milion din Spania, nici cei din Franta sau Germania” – deputat Dan Marian, presedinte PDL Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

67 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.