spot_imgspot_img
19.7 C
Vaslui
25-apr.-2024

Militarii bârlãdeni, trimisi în judecatã pentru înselãciune, au scãpat doar cu avertisment

- Advertisement -

SENTINTÃ…Curtea de Apel Iasi a respins apelul procurorilor în dosarul în care sase subofiteri si un civil din cadrul UM 01411 Bârlad au fost trimisi în judecatã pentru înselãciune. Astfel, rãmâne în picioare sentinta datã de cãtre Tribunalul Vaslui. Instanta s-a arãtat indulgentã si a decis ca toti inculpatii sã scape doar cu un avertisment dupã ce a renuntat la aplicarea unor pedepse. În schimb, doi dintre subofiteri au fost obligati sã achite daune materiale de peste 30.000 de lei. Conform rechizitoriului, capul rãutãtilor a fost considerat plutonierul adjunct Miticã Apostu, cel care si-a pus la bãtaie apartamentul lui si locuintele unor rude pentru a încheia apoi contracte de chirie fictive. “Întelegerea dintre Miticã Apostu si ceilalti coinculpati militari s-a concretizat în falsificarea a 60 de înscrisuri (cele mai multe personal de cãtre primul inculpat), depunerea lor la unitate si la Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã (ANAF), pentru a-si produce efectele juridice, de regulã la expirarea perioadei de un an pentru care erau încheiate”, se mai aratã în rechizitoriul procurorilor militari. Paguba produsã statului român, prin contractele fictive de închiriere, încheiate de Apostu, cu complicitatea celorlalti militari, s-a ridicat la peste 130.000 lei.

Cei sase militari si un angajat civil al UM 01411 Bârlad au scãpat basma curatã dupã ce magistratii Curtii de Apel Iasi au respins apelul formulat de procurori fatã de sentinta Tribunalului Vaslui. Instanta vasluianã a decis, la sfârsitul lunii martie, sã renunte la aplicarera vreunei pedepse împotriva inculpatilor. În schimb, judecãtorii au decis ca fiecare dintre ei sã achite câte 702 lei, cheltuieli judiciare cãtre stat. Au respins, de asemenea, si cererile de achitare a unor daune materiale. Exceptie au fãcut în cazurile lui Ciprian Butnaru, obligat sã achite 21.689 de lei, daune materiale pãrtii civile si în cazul lui Liviu Comãnici, obligat la plata a 15.895 lei. Sentinta judecãtorilor Tribunalului Vaslui este acum definitivã dupã judecarea apelului la Curtea de Apel Iasi. A fost trimis în judecatã, în urma unei anchete de aproape un an de zile, plutonier adjutant principal Miticã Apostu, acuzat de sãvârsirea infractiunilor de fals intelectual, uz de fals, înselãciune, fals în declaratii si fals în înscrisuri sub semnãturã privatã, socotit drept “creierul actiunilor evazioniste”. În boxa acuzatilor au mai ajuns si plutonier major Ionel Partenie, acuzat de sãvârsirea infractiunilor de înselãciune, fals în declaratii, fals în înscrisuri sub semnãturã privatã; plutonier major Cãtãlin Postolache, acuzat de sãvârsirea a douã infractiuni de înselãciune; plutonier adjutant Ghiorghitã Siminescu, plutonier major Ciprian Butnaru, caporal (r) Ionel Liviu Comãnici, acuzati de sãvârsirea infractiunii de înselãciune si personal civil Ortansa Gâbu, acuzatã de sãvârsirea infractiunilor de complicitate la înselãciune, fals în înscrisuri sub semnãturã privatã, fals în declaratii. Modul în care au actionat acesti militari a dat de gândit conducerii Ministerului Apãrãrii Nationale. La initiativa inculpatului Apostu, în calitate de secretar al comisiei de verificare a compensatiei pentru chiria militarilor, inculpatii, plt. maj. Ionel Partenie, plt. maj. Ciprian Butnaru, plt. maj. Ghiorghitã Siminescu, plt. maj. Cãtãlin Postolache si cap. (r) Liviu Comãnici – cu totii angajati în cadrul UM 01411 Bârlad – au obtinut fraudulos compensatia pentru chiria de serviciu, nelocuind la locuintele închiriate. Întelegerea dintre Miticã Apostu si ceilalti coinculpati militari s-a concretizat în falsificarea a 60 de înscrisuri (cele mai multe personal de cãtre primul inculpat), depunerea lor la unitate si la Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã (ANAF), pentru a-si produce efectele juridice, de regulã la expirarea perioadei de un an pentru care erau încheiate.

Capul rãutãtilor, Apostu, lua câte 100 de lei în fiecare lunã de la ceilalti inculpati

Dintre documentele falsificate, 20 reprezintã contracte de închiriere, încheiate pe de o parte în folosul coinculpatilor militari, beneficiari ai compensatiei pentru chirie, pe de altã parte în folosul inculpatului Apostu, care pretindea si primea de la chiriasii fictivi câte 100 de lei lunar, sub pretextul cã reprezintã impozitul aferent contractelor respective. Unul dintre imobilele ce fãceau obiectul contractelor de locatiune apartinea lui Apostu, iar celelalte unor rude ale sale sau unor persoane din afara familiei. În cazul a trei contracte de locatiune, sumele declarate pe exemplarele depuse la ANAF ca reprezentând contravaloarea chiriei au fost mult diminuate, în cazul altor sapte inculpatul a depus declaratii întocmite si semnate de el, care atestau în fals rezilierea, iar patru contracte nu au fost înregistrate la ANAF. Pe lângã contractele de închiriere, Miticã Apostu a mai completat în fals, atestând împrejurãri nereale în continut, cât si în ce priveste semnãturile, si alte înscrisuri pe care le-a depus la dosarele de acordare a compensatiei, respectiv la ANAF: 10 rapoarte prin care coinculpatii solicitau acordarea compensatiei pentru chirie, depuse în dosarele de acordarea compensatiei; 17 declaratii de venit aferente contractelor, depuse la ANAF; un act aditional de mãrire a cuantumului chiriei; douã declaratii olografe. De asemenea, profitând de faptul cã membrii comisiilor de verificare a îndeplinirii compensatiei pentru chirie nu citeau documentele pe care le redacta inculpatul, în baza atributiilor sale de secretar al comisiei, si de lipsa de cunostinte juridice ale acestora, Apostu a falsificat douã procese verbale ale comisiilor de verificare a documentelor de acordare a compensatiei. “În sãvârsirea unora dintre faptele comise, inculpatul plt. adj. princ. Apostu Miticã a fost ajutat de inculpata civ. Gâbu Ortansa, cu care se aflã în relatii de rudenie. Prejudiciul total cauzat bugetului Ministerului Apãrãrii Nationale, prin activitatea infractionalã descrisã mai sus, este de 130.396 lei, institutia mentionatã constituindu-se parte civilã pentru UM 01411 Bârlad, din judetul Vaslui. În cauzã a fost solicitatã anularea celor 60 de înscrisuri false”, se mai aratã în rechizitoriul Parchetului Militar Iasi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.