|

Miss si Mister Boboc 2010 – Liceul Ion Mincu

SHOW Timp de aproximativ douã ore sala de spectacole a Casei de Culturã a fost neîncãpãtoare pentru elevii Liceului ‘‘Ion Mincu’’ din Vaslui. Juriul a marii câstigãtori : Alexandra Lapa (Miss Boboc) si Alexandru Avram (Mister Boboc). Pe locul doi s-au clasat Simona Mihalcea si Nicolae Cretu, în timp ce ultima treaptã a podiumului a fost ocupatã de bobocii Alina Ximena Moisei si Eduard Ionut Ababei. Si pentru ca nimeni sã nu plece acasã supãrat, organizatorii, împreunã cu juriul au acordat fiecãrui boboc câte o diplomã si o distinctie personalizatã.

Editia din acest an a ‘‘Balului Bobocilor’’ la Liceul ‘‘Ion Mincu’’ s-a suprapus cu festivitãtile ocazionate de serbarea ‘‘Zilelor Scolii’’. Spectacolul a început cu prezentarea tuturor concurentilor, acest lucru atrãgând deopotrivã fie aplauze, fie huiduieli. Bobocii, arãtosi, dar vizibil timorati de miza competitiei si-au intrat mai greu în ritm, dar s-au descurcat cu bine, pânã la urmã, la toate probele si provocãrile la care au fost supusi. În pauzele dintre probe, spectacolul a continuat prin numere artistice si recitaluri sustinute de cei mai talentati dintre elevii liceului. Acestia au încercat sã aducã în fata publicului piese de teatru, parade de modã, dansuri populare sau interpretãri ale unor melodii devenite deja slagãre.

‘‘Mie îmi plac manelele’’

Dacã la proba de dans bobocii s-au descurcat cel mai bine, acestia au dat-o putin în barã la proba de culturã generalã sau atunci când au fost nevoiti sã se prezinte. Dintre multele ‘‘chifle’’ rostite de boboci, majoritatea de înteles la vârsta si la presiune ce apãsa pe umerii lor, cele mai amuzante au fost rãspunsul unei tinere participante care era ferm convinsã cã cel mai înalt vârf din lume este Vârful Omu si cel al unui elev care a rãspuns cã, dupã pãrerea lui, culorile curcubeului sunt rosu, violet si albastru. Printre boboci care se prezentau ca fiind împãtimiti de fete înalte, frumoase cu ochii albastri au fost si doi care au stârnit valuri de reactii în ‘‘tribune’’. Unul a fost sincer si a spus cã a ajuns sã participe la bal doar din curiozitate, în timp ce altul a tinut sã îsi împãrtãseascã gusturile muzicale, spunând cã a decis sã participe la bal pentru a câstiga popularitate în liceu, si cã iubeste manelele.