|

Moartea Biancãi glorificatã în versuri!

TRISTETE SI NEPUTINTÃ

DEDICATIE…Poetul husean, Nicusor Dãrãbanã, a rezumat în versuri drama trãitã de Bianca si nepãsarea celor din jur.

DIN SUFLET… Un copil care s-a spânzurat în marginea municipiului Husi, dupã ce nu a mai gãsit în jurul sãu, se pare, niciun sprijin, nicio vorbã caldã, care sã îl ajute sã vadã partea bunã a lucrurilor, a stârnit în foarte multi oameni un sentiment de indignare si, totodatã, de neputintã de a schimba deznodãmântul fatal. „Dacã am fi putut sã îl salvãm pe acest copil! Dacã ar fi vãzut-o cineva la timp pe copilã! Dacã oamenii din jurul ei nu ar mai fi fost atât de rãi cu ea si indiferenti”, iatã doar câteva dintre pãrerile de rãu, care s-au exprimat în sute de forme, în spatiul public, de când trupul fetei a fost descoperit. Poetul husean, Nicusor Dãrãbanã, este unul dintre cei care au perceput aceastã dramã într-o dimensiune mult mai amplã. A pus tot ceea ce a simtit în versuri si astãzi, publicul poate citi o creatie unicã, intitulatã: „Orasul trist… celor pe care noi nu i-am mângâiat îndeajuns”.

Destinul cumplit al Biancãi Hîncu, copila de numai 17 ani, care, rãnitã din toate pãrtile si deznãdãjduitã, alege sã îsi punã capãt zilelor, spânzurându-se într-un copac din Drãslãvãt, a generat o empatie cum rar s-a mai vãzut, în ultima vreme. Mii de cititori au vrut sã stie cum s-a putut ca un copil cuminte si bun, sã ajungã la sinucidere, desi, aparent, nu era chiar singurã pe lume! „Din asemenea drame trebuie sã învãtãm. Învãtãm sã fim mai atenti cu copiii nostri, învãtãm sã fim mai atenti la suferintele celor din jur. Si ar trebui sã învãtãm sã nu mai fim atât de rãi, unii cu altii”, a scris pe internet un reputat profesor husean. Sigur cã nu au lipsit cei cãrora moartea Biancãi li s-a pãrut „un fapt divers” ori o plictisitoare stire de cotidian local, însã cei care au rezonat cu sufletul la „drama din marginea orasului”, asa cum a numit-o un alt husean cu harul scrisului, au fost mult mai multi. Între ei s-a aflat si poetul husean, Nicusor Dãrãbanã. Pentru moartea unui copil, pentru indiferenta si egoismul din noi toti, dar si pentru ceea ce a rãmas în viata celor care si-au pierdut credinta în Dumnezeu si parcã nimeni nu vrea sã îi ajute sã o regãseascã, Nicusor Dãrãbanã a scris un poem cu versuri dureros de frumoase. Creatia începe cu versul care, într-un fel, defineste atmosfera prea resemnatã a Husului, în poezia „Acuarelã”, a lui Ion Minulescu („în orasu-n care plouã de trei ori pe sãptãmânã”), sfârsind cu o concluzie tulburãtoare: „Jalea mortilor în streanguri/Peste toate e stãpânã!…”.

Orasul trist

celor pe care noi nu i-am mângâiat îndeajuns

În orasu-n care plouã de trei ori pe sãptãmânã,

Ieri s-a sinucis o fatã!…

Doamne, tine-mã de mânã!…

Si învatã-mã cuminte

Sã-nteleg acestã lume

‘N care nu mai avem tarã

Si nici frati, nici tati, nici mume…

Cum se poate-asa, Pãrinte?!

Sã se stingã ca o stea,

Unde îi era mãicuta,

Unde erai Dumneata?!

Unde eram noi, semetii,

Întelepti cu pasul greu,…

Unde îi era mãicuta!?!

Unde eram, Doamne, eu?!…

Îi aud în noapte plânsul

Si-i cunosc împotrivirea…

Unde eram noi, cu totii,

Afectiunea si iubirea?!…

Si acum, aproape singur,

Cum sã mai înving urâtul,

Când în fiecare noapte

Streangul ei îmi frânge gâtul?

Cã-n orasu-n care plouã,

Plouã cu tristeti amare,

C-am ajuns sã nu ne pese

Si trãim ca niste fiare…

Egoisti si egocentrici,

Te-am gonit întâi pe Tine

Si acum, fãrã de spirit,

Totul zace în ruine…

Cã-n orasu-n care plouã de trei ori pe sãptãmânã,

Jalea mortilor în streanguri

Peste toate e stãpânã!…

Nicusor Dãrãbanã

Husi – septembrie 2018