spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Modificări IMPORTANTE în legislaţia rutieră privind amenzile şoferilor şi permisele auto. Acestea din urmă se vor obţine mult mai greu

- Advertisement -

Viitorii senatori vor trebui să constate, în prima şedinţă de plen dedicată proiectelor de lege, că aprobă tacit multe dintre proiectele restante, cum ar fi cele care se referă la modificarea stemei României, acordarea de tichete de sănătate sau de biciclete sau care modifică legislaţia rutieră.

Potrivit siteului Senatului, pe ordinea de zi a Senatului se află multe proiecte al căror termen de adoptare tacită va fi depăşit săptămâna viitoare, informează MEDIAFAX. În condiţiile în care actualii parlamentari se află în vacanţă electorală, nemaiavând programată nicio şedinţă de plen, proiectele vor fi declarate ca fiind aprobate în prima şedinţă de plen a viitorului Senat, în care vor fi dezbătute propuneri legislative.

Citeşte şi Peste 300 de permise de conducere, reţinute de poliţişti în ultimele 24 de ore

Potrivit Constituţiei, dacă prima Cameră sesizată nu adoptă proiectul de lege în termenul prevăzut de Constituţie, proiect de lege sau propunerea legislativă se consideră adoptată în forma depusă spre dezbatere de iniţiator.

Deputatul PSD Florin Gheorghe a iniţiat şi un proiect de lege, care are termen de adoptare tacită lunea viitoare, prin care intenţionează să modifice felul în care se poate obţine permisul auto, prin introducerea a două probe suplimentare: condus în poligon şi traseu pe timp de noapte.

„Am propus ca probele de examinare pentru obţinerea permisului să fie 4 şi nu 2 cum sunt în prezent. Astfel, pentru a obţine permisul de conducere, vor fi obligatorii atât proba teoretică, cât şi trei probe practice: proba de condus în poligon, proba practică de traseu în localitate şi proba practică pe timp de noapte. Am toată încrederea că şi colegii parlamentari vor conştientiza faptul că o asemenea modificare legislativă este un imperativ şi că trebuie să o adoptăm cât mai curând” a spus Gheorghe, când a depus proiectul de lege în Parlament.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/modificari-importante-in-legislatia-rutiera-privind-amenzile-soferilor-si-permisele-auto–acestea-din-urma-se-vor-obtine-mult-mai-greu_328998.html#ixzz4RyQM7MZL

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.