|

Mohammad Ghodsi, “vãtaful” de la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui

SCANDAL ÎNTRE MEDICI

RÃZBOI…Seful Compartimentului Radiologie si Imagisticã Medicalã este acuzat de medicul Roxana Bucur cã taie si spânzurã în sectie: “el stabileste gãrzile, el comandã”.

ACUZATII….”Pãcat de spitalul pe care-l aveti, pãcat de aparatura cu care este dotat”. Cu acest gând pãrãseste Vasluiul un medic iesean care timp de 11 luni a lucrat în cadrul Compartimentului Radiologie si Imagisticã Medicalã a Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui. Pleacã la o clinicã privatã din Bucuresti nu pentru cã asa a vrut ci pentru cã, spune ea, a fost obligatã. Si asta doar pentru cã a îndrãznit sã-si cearã drepturile. Cele mai mari nemultumiri ale doctoritei Roxana Bucur se îndreaptã cãtre seful Compartimentului respectiv, dr. Mohammad Ghodsi, pe care îl acuzã cã se comportã ca un vãtaf pe mosie. “Când m-am angajat la spitalul din Vaslui am fost foarte încântatã. M-am îndrãgostit pe loc de oras si mi-am propus sã stau cât mai mult aici, desi eu sunt din buricul Iasului. Mi-a plãcut foarte mult faptul cã e curãtenie si liniste, un mediu perfect pentru a-mi creste copilul. Problemele au apãrut în momentul când am început sã-mi cer drepturile, adicã gãrzi mai multe. La început au apãrut micile sicane, apoi prieteni de-ai doctorului Ghodsi mi-au transmis, pe diferite cãi, cã dacã nu mã potolesc o sã am de-a face cu ei. Nu era munca atât de grea pe cât de mare era teroarea în care trãiam. În Compartimentul Radiologie si Imagisticã Medicalã doctorul Mohammad Ghodsi face legea. El hotãrãste cine intrã acolo, el stabileste gãrzile, el comandã”, ne-a declarat doctorita Roxana Bucur. Interesant este faptul cã în calitate de sef al Compartimentului Radiologie si Imagisticã Medicalã, doctorul Ghodsi si-a acordat nu mai putin de 13 gãrzi luna aceasta, asta în conditiile în care ceilalti medici au primit câte 4-5 gãrzi. Dacã ne mai uitãm si pe veniturile acestuia de anul trecut, printre cele mai mari de la SJU Vaslui, întelegem de ce la Radiologie nu e loc pentru orisicine si mai ales pentru cei care-si cer drepturile.

Pe 3 iunie, anul acesta, Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui posta urmãtorul anunt pe pagina sa de facebook. “Spitalul cautã colaboratori în vederea încheierii de contracte pentru efectuarea de gãrzi pe specialitatea Radiologie”. Asta pentru cã Radiologia si Imagisitca Medicalã din cadrul SJU Vaslui se numãrã printre compartimentele cele mai afectate de criza de personal. Voci din interiorul unitãtii sanitare spun însã cã aceastã crizã este perpetuatã, în mod voit, chiar de cei care lucreazã acolo, pentru cã doctori mai putini înseamnã gãrzi mai multe pentru ei si prin urmare, venituri mai mari.

Cine-si cere drepturile, zboarã!

Cazul doctoritei Roxana Bucur, care anul trecut a lucrat timp de 11 luni în acest Compartiment, pare sã confirme aceastã teorie. “Am semnat contractul cu Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, anul trecut, pe 2 februarie. La început am fost încântatã de ce am gãsit aici. M-am îndrãgostit pe loc de oras si mi-am propus sã stau cât mai mult, desi eu sunt din buricul Iasului. Mi-a plãcut foarte mult faptul cã Vasluiul e un oras curat si foarte linistit, un mediu perfect pentru a-mi creste copilul. Un alt lucru care m-a încântat a fost conditiile din spital, care sunt printre cele mai bune. Problemele au apãrut în momentul când am început sã-mi cer drepturile, adicã gãrzi mai multe, ambulatoriu, salariu mai mare. La început au apãrut micile sicane. Apoi situatia s-a agravat. Au început sã-mi disparã acte din dosar, iar prieteni de-ai doctorului Ghodsi mi-au transmis, pe diferite cãi, cã dacã nu mã potolesc o sã am de-a face cu ei. Un exemplu clar îl reprezintã cererea de concediu. Am depus hârtia semnatã, parafatã, iar când m-am întors din concediu, dupã douã sãptãmâni, am fost bãgatã în Comisia de Disciplinã pe motiv cã am pãrãsit locul de muncã. Când am semnat cererea de concediu erau cel putin doi colegi martori! Tot ce vã zic poate fi probat! Am primit inclusiv amenintãri cu moartea! Nu era munca atât de grea pe cât de mare era teroarea în care trãiam” a declarat dr. Roxana Bucur. Aceasta se pregãteste, zilele acestea, sã se mute la Bucuresti, pentru a lucra în cadrul unei clinici private. “Nu mai am nicio treabã cu spitalul Vaslui. Plec cu un gust amar pentru cã am crezut cã altfel stau lucrurile aici. E pãcat de spital, e pãcat de aparatura cu care este dotat. Sunt conditii foarte bune sã-ti faci treaba, dar, din pãcate, esti împiedicat dacã-ti ceri drepturile. În Compartimentul Radiologie si Imagisticã Medicalã doctorul Mohammad Ghodsi face legea. El hotãrãste cine intrã acolo, el stabileste gãrzile, el comandã. Uitati-vã câte gãrzi are luna asta si veti gãsi rãspunsul de ce acolo nu e loc de medici care-si cunosc drepturile”, a mai spus medicul.

Dr. Ghodsi, campion la gãrzi

Am urmat sfatul doctoritei Bucur si am intrat pe site-ul spitalului pentru a vedea programul gãrzilor pe luna aceasta. Nu micã ne-a fost mirarea sã constatãm cã dr. Mohammad Ghodsi este campion absolut la acest capitol, cu un numãr de 13 gãrzi. În comparatie cu acesta, colegii sãi de la Radiologie sunt “mici copii”. De exemplu, dr. Iftincãi Ionut si dr. Hanachiuc Mihai au câte patru gãrzi. De fapt, niciun alt medic sef de sectie nu si-a mai permis sã-si acorde atâtea gãrzi într-o lunã câte si-a dat dr. Mohammad Ghodsi. Ati crede cã un asa program de lucru l-ar istovi. Asta nu se întâmplã pentru cã pe lângã munca de la Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui, seful de la Radiologie face gãrzi la spitalul din Bârlad si îsi oferã serviciile medicale si unei clinici private din Iasi. Potrivit declaratiei de avere, dr. Mohammad Ghodsi a avut, anul trecut, venituri de 241.397 lei de la SJU Vaslui, fiind al doilea cel mai bine plãtit medic din spital, dupã seful de la Medicinã Legalã.

“Doamna doctor a plecat la solicitarea dumneaei”

Contactatã telefonic, Ana Rinder, managerul Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui nu a vrut sã comenteze prea mult subiectul, rezumându-se la a spune doar cã dr. Bucur a plecat de bunã voie la spitalul din Piatra Neamt. “Doamna doctor Bucur a fãcut cerere de transfer la Piatra Neamt, anul trecut, în luna noiembrie. Cei de acolo ne-au solicitat prin adresã scrisã cã suntem de acord cu transferul. Noi le-am rãspuns afirmativ. Nu vreau sã fac mai multe comentarii”, ne-a precizat managera SJU Vaslui