|

Moment crucial în Justiție. Șefi noi la Parchetul General, DNA și DIICOT

Potrivit anunțului făcut săptămâna trecută de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, de astăzi începe procesul de selecție pentru conducerea parchetelor.În prima sa conferință de presă de la preluarea mandatului de ministru, Cătălin Predoiu a declarat că a doua mare urgență în Justiție, alături de legislație, este numirea procurorilor-șefi la marile parchete – Parchetul General, Direcția Națională Anticorupție (DNA) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)

Cele mai mari unități ale Ministerului Public sunt conduse în prezent de interimari, iar această stare de provizorat este una dintre cauzele pentru care procurorii „și-au pierdut din elan”, consideră Predoiu.

„Cer Ministerului Public o reacție fermă față de interlopi, proxeneți, corupți, să fie din nou loviți și anihilați! Brațul ferm al legii să fie din nou simțit de cei care au vrut să facă din România un paradis al infractorilor. Știu că în România s-a încercat slăbirea forței penale a statului și blamarea procurorilor pentru greșeli. Dar societatea așteaptă acțiune eficientă din partea procurorilor”, a spus ministrul. …https://evz.ro/moment-crucial-in-justitie-sefi-noi-la-parchetul-general-dna-si-diicot.html