|

MRU, CU CÂT TE-AU PLÃTIT AMERICANII?

Are tupeu sã acuze românii care luptã pentru mediu curat

MIZERABIL… Fostul premier PDL, Mihai Rãzvan Ungureanu, cel care în perioada mandatului sãu s-a întâlnit cu oficialii de la Chevron în mai multe rânduri si a semnat contractul prin care americanii pot exploata gazele de sist, în ciuda protestelor a zeci de mii de români, se dovedeste în continuare un umil servitor al intereselor americane, acuzând în stânga si în dreapta pe oricine se împotriveste metodei fracturãrii hidraulice. Recent, acesta a avut o declaratie-soc, demonstrând cã este orb la protestele poporului român, a miilor de oameni care au manifestat în Pungesti sau alte sate din judetul Vaslui. “Cine se împotriveste exploatãrii gazelor de sist face, voit sau nevoit, jocul Federatiei Ruse”, a spus Ungureanu. La Pungesti, declaratia lui MRU a stârnit indignare. “Ca urmare a acuzatiilor dlui Rãzvan Ungureanu, cum cã aceia care se opun metodelor de fracturare hidraulicã pentru exploatarea gazelor de sist si care doresc respectarea Constitutiei României ar fi plãtiti de rusi sau ar sustine intereselor altor tãri, se naste întrebarea: cu cât vã plãtesc americanii, domnule Ungureanu?”, spune Ticu Pâslaru, unul dintre liderii Miscãrii de Rezistentã de la Pungesti. Un raport din 5 aprilie 2011 al Energy Information Administration (EIA) arãta cã România, Ungaria si Bulgaria au împreunã rezerve recuperabile de gaze de sist de 19 trilioane de picioare cubice (aproximativ 550 miliarde de metri cubi). Probabil, cu gândul la milioanele de dolari americani care ar urma sã se “reverse” peste România, Ungureanu crede cã românii vor fi atât de prosti sã-l voteze drept viitorul presedinte al României…

Cât timp a fost prim-ministru, Mihai Rãzvan Ungureanu a avut grijã sã vândã România la bucatã cãtre compania Chevron. Rând pe rând, au “cãzut” bucãti importante din Moldova si Dobrogea, pe care fostul premier PDL a avut grijã sã le dea americanilor, pentru a distruge mediul înconjurãtor, cu temuta exploatare prin forare hidraulicã, aducãtoare de cutremure si poluare a surselor de apã. Culmea, toate aceste documente s-au fãcut pe ultima sutã de metri de mandat al lui Ungureanu, iar anexele care contine principalele prevederi ale acordurilor încheiate între Agentia Nationalã pentru Resurse Minerale (ANRM) si Chevron au fost clasificate. Acordurile petroliere au fost aprobate de Executivul PDL, prin hotãrâre, dupã ce premierul Mihai Rãzvan Ungureanu s-a întâlnit cu oficialii Chevron la sediul Guvernului. Surse oficiale au declarat atunci cã oficialii Chevron au dorit sã se asigure cã pot începe chiar din 2012 forajul de gaze neconventionale în România, în contextul în care Bulgaria anulase deja o licentã a companiei americane. În acelasi timp, PSD era în Opozitie si fãcea un altfel de joc, anti-Ungureanu. Un grup format din 10 deputați si senatori PSD, printre care si deputatul PSD de Bârlad, Adrian Solomon, venea cu o “propunere legislativã privind interzicerea explorãrilor si exploatãrilor perimetrelor cu zãcãminte de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturarea (fisurarea ) hidraulicã si anularea licențelor exclusive de explorare a tuturor proiectelor care recurg la aceastã tehnicã”. La Bârlad, acelasi deputat si conducerea PSD de la Vaslui aduna 5.000 de oameni, tunând si fulgerând împotriva gazelor de sist.

MRU este în campanie electoralã pentru prezidentiale?

Când nimeni nu mai stia nimic de fostul premier, în ce ape se mai “scaldã”, acesta a gãsit de cuviintã sã jigneascã miile de tãrani care protesteazã împotriva exploatãrii gazelor de sist. Presedintele Partidului Forta Civicã, Mihai Rãzvan Ungureanu, a declarat, în urmã cu douã zile, cã este nevoie ca Rusia sã fie izolatã, dar si cã cine se împotriveste exploatãrii gazelor de sist în România face jocul Moscovei. “Statele Unite au devenit exportatoare de gaz în momentul în care au utilizat toate resursele disponibile în subsolul tãrii. Asta înseamnã gazele de sist. Rãspunsul la posibilul santaj energetic înseamnã gazele de sist. Cine se împotriveste exploatãrii gazelor de sist face, voit sau nevoit, jocul Federatiei Ruse, inclusiv pe teritoriul României”, a precizat Mihai Rãzvan Ungureanu. La Pungesti, declaratiile au stârnit mare scandal si îngrijorare. “Dl. Mihai Rãzvan Ungureanu atacã adversarii politici, în spetã partidele care sustin interzicerea fracturãrii hidraulice, fãcând astfel jocul marilor corporatii, care vor exploatarea gazelor de sist. Aceste acuzatii sunt un derapaj grav al dlui Ungureanu si sunt dovada lipsei de respect fatã de tãranii români din Pungesti, Bãcesti, Puiesti, Mosna, Rãzboieni, Rãdeni, Curtici si multe alte localitãti care continuã lupta pentru respectarea articolului 35 din Constitutia României, alin. 1, unde se spune cã “Statul recunoaste dreptul oricãrei persoane la un mediu înconjurãtor sãnãtos si echilibrat ecologic”. De asemenea, articolul 135, alin. 2, lit. d, care spune cã “Statul trebuie sã asigure exploatarea resurselor naturale, în concordantã cu interesul national”. Ori, dupã declaratiile dlui presedinte Traian Bãsescu din data de 6 martie, România este independentã energetic si poate avea o pozitie echilibratã din punct de vedere energetic, cum de altfel si al exportului de armament si cultural… Ca urmare a acuzatiilor dlui Rãzvan Ungureanu, cum cã aceia care se opun metodelor de fracturare hidraulicã pentru exploatarea gazelor de sist si care doresc respectarea Constitutiei României ar fi plãtiti de rusi sau ar sustine intereselor altor tãri, se naste întrebarea: cu cât vã plãtesc americanii, domnule Ungureanu?”, spune Ticu Pâslaru, unul dintre liderii Miscãrii de Rezistentã de la Pungesti.

PSD a început vânzarea tãrii cãtre americani. PDL-ul lui Ungureanu a finalizat-o!

Guvernul PSD, condus de Adrian Nãstase, a aprobat, prin HG 2283/2004, Acordul petrolier care viza explorarea, dezvoltarea si exploatarea pentru perimetrul Bârlad. Acordul de concesiune a fost încheiat între Agentia Nationalã pentru Resurse Minerale si compania britanica Regal Petroleum. HG 2283/2004 a fost semnatã de premierul de atunci, Adrian Nastase, de fostul ministru al economiei, Gavril Baican, de fostul ministru al finantelor, Mihai Tanasescu si de fostul presedinte ANRM, Maria Iuliana Stratulat. În 2010, în plinã guvernare PDL, Chevron a preluat licenta pentru perimetrul EV 2 Bârlad, de la Regal Petroleum, pentru suma de 25 de milioane de dolari, fãrã TVA. Americanii au spus imediat cã sunt interesati de exploatarea gazelor de sist în perimetrul EV 2 Bârlad, ceea ce a provocat îngrijorare în rândul ecologistilor, a unor specialisti si oameni de stiintã, inclusiv din Academia Românã, care îsi exprimau îngrijorarea legatã de riscurile majore la care pot fi supuse viata populatiei si mediul.