spot_imgspot_img
5.3 C
Vaslui
19-apr.-2024

Neamţ: Şpagă în “Sănătate” – acuzată din nou la o zi după condamnare

- Advertisement -

■ recent condamnată cu suspendare pentru fapte similare, o asistentă de la Spitalul Judeţean a fost inculpată în alt dosar ■ ea a cerut şi primit 300 de euro pentru facilitarea unei angajări la o farmacie ■ în primul dosar a primit o pedeapsă cu suspendare de 2 ani şi 8 luni ■

Carmen Mariana Nedelcu, de 45 de ani, asistentă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, are din nou necazuri penale.

După ce pe 12 decembrie a fost condamnată pentru trafic de influenţă pentru angajări în unitatea menţionată, a doua zi, pe 13 decembrie, a fost trimisă în judecată pentru fapte similare.

Procurorii au stabilit că faptele ar fi avut loc în perioada august – septembrie 2017, cînd Nedelcu a pretins şi primit de la două persoane suma de 300 de euro.

Pentru aceşti bani ea a promis că poate obţine angajarea uneia dintre ele la puncul de lucru din Piatra Neamţ al unei farmacii cu sediul în Braşov. Lucrurile nu s-au finalizat, iar asistenta a fost reclamată, şi recent inculpată.

Asta în condiţiile în care cu o zi înainte Tribunalul Neamţ a găsit-o vinovată de fapte similare şi a condamnat-o la 2 ani şi 8 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere pe un termen de 3 ani.

A fost obligată să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii şi trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. I s-a interzis exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile sau funciile publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Sumele primite din traficarea influenţei, 1.400 de euro şi 3.800 de lei, au fost confiscate, iar pentru recuperarea banilor judecătorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatei. În plus, mai este datoare statului cu 1.000 de lei, cheltuieli judiciare.

Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. În septembrie 2018, Nedelcu a fost inculpată pentru două fapte de trafic de influenţă. …http://monitorulneamt.ro/neamt-spaga-in-sanatate-acuzata-din-nou-la-o-zi-dupa-condamnare/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.