|

Nicolae Milescu Spãtarul, de la Feresti la Moscova si Beijing

PERSONALITATE… Deschidem o serie de articole despre vasluienii care au marcat istoria acestor meleaguri. Astãzi vã prezentãm povestea cãrturarului Nicolae Milescu Spãtarul, traducãtor, cãlãtor, geograf si diplomat român, activ atât în Moldova, cât si în Rusia.

Dan Ravaru

În mod surprinzãtor pentru secolele trecute, în cazul sãu cunoastem cu exactitate ziua si anul nasterii acestui mare cãrturar si deschizãtor de drumuri atât în cultura noastrã, cât si în cea rusã: 1 iulie 1636. Însã în privinta locului de nastere, s-au ivit în ultimul timp unele dispute, fiind contestatã nasterea sa în satul dispãrut de pe teritoriul Ferestilor, respectiv Milesti. Într-adevãr, dupã cum sustine Sorin Gorovei, milestii intrã mai târziu, dupã nasterea sa în posesia familiei. De aici, unii s-au grãbit sã-i nege originea vasluianã, desi Ioan Neculce o exprimã cu destulã claritate în aceastã privintã. De fapt, Milestiul s-a nãscut la Zlãtãresti, alt sat dispãrut, foarte aproape de Milesti, situat tot pe teritoriul actual al comunei Feresti al cãrui fiu este pe bunã dreptate. Numele de Milescu îi va folosi accidental. I se spunea Nicolae Spãtarul sau Nicolae Cârnul, iar în Rusia a fost cunoscut drept Spafariev. Totusi, trebuie sã pãstrãm traditia numelui Milescu asa cum a intrat în mentalul românesc. Mai stim cã pe tatãl sãu îl chema Postolache, venise din Grecia, dar ca si multe alte cazuri trece drept grec, dar era aromân. Oricum s-a integrat perfect spiritului românesc, s-a considerat întotdeauna un fiu al Moldovei si pe unde a umblat prin strãinãtate si-a amintit întodeauna de tara natalã.

Un adevãrat poliglot

Dovedeste de mic aptitudini pentru studiu. Dupã ce se instruieste la Academia Vasilianã (scoala deschisã de Vasile Vodã Lupu) din Iasi, îsi continuã pregãtirea intelectualã la Marea Scoalã a Patriarhiei din Constantinopol. Pe lângã pregãtirea teologicã, are ocazia sã se instruiascã în mai multe domenii umaniste deoarece profesorii de aici aveau o bunã pregãtire realizatã în primul rând în Italia, la Universitatea din Padova. Tot acum devine un adevãrat poliglot. Milescu, la 17 ani, când s-a întors în tarã, vorbea si scria în greaca veche, latinã, slavonã, turcã, neogreacã, italianã, iar mai târziu va învãta si limba rusã. Îsi începe cariera politicã la curtea lui Gheorghe Stefan si se ataseazã de persoana nu prea valoroasã a acestuia. Dupã ce Gheorghe Stefan a fost mazilit, îl va urma în exil în strãinãtate, la Stettin, unde îsi constituie o curte minusculã. Un timp, va juca rolul unui fel de ambasador itinerant, va cãlãtori pentru domnitorul sãu la Stockholm, Paris, Londra. Drumurile acestea îi vor servi pentru cunoastere în general, dar vor da si roade intelectuale. Milescu intrã în legãturã cu un cãrturar din tãrile vizitate, leagã prietenii, cunoaste si împãrtãseste noi cunostinte. I se cere pãrerea în privinta unor dispute teologice si va publica la Stokholm si Paris lucrarea “Enchiridion” în care va demonstra pozitia bisericii ortodoxe în privinta liberului arbitru. Relatiile cu Gheorghe Stefan se rãcesc, acesta are atitudini nepotrivite fatã de Milescu, mai ales datoritã sotiei, care se va amesteca în problemele politice.

Ambasador din partea Rusiei la Beijing, la împãratul Chinei

Se întoarce în Moldova, unde este suspectat cã ar dori tronul tãrii si din acest motiv i se taie nasul. În realitate, era vorba de crestarea organului respectiv drept pentru care, dupã un vechi obicei bizantin, nu va putea ajunge în fruntea tãrii. Rusia fiind atunci într-o perioadã de reorganizare statalã, tarul Alexei Mihailovici face apel la cãrturari strãini sã vinã la Moscova. Având în vedere relatiile pe care le închegase la Constantinopol, Milescu va fi unul dintre cei chemati. Ajuns în Rusia, se va bucura de o deosebitã pretuire datoritã talentelor sale de poliglot si experientei diplomatice. Se va ocupa de traducerea documentelor de stat si în 1675 va primi o foarte importantã misiune: va fi trimis ca ambasador din partea Rusiei la Beijing, la împãratul Chinei. Misiunea era onorantã, dar si foarte dificilã. Trebuia strãbãtutã o cale cu multe necunoscute în Siberia, si pe urmã nu se stia care va fi atitudinea chinezilor. Milescu reuseste sã depãseascã toate piedicile. Practic, devine un explorator, care va deschide prima dintre cãile de comunicatie pe uscat dintre Europa si China. La Beijing se descurcã de minune dezlegând firele intrigilor de care era înconjurat. Probleme deosebite a avut însã la întoarcere unde a gãsit Moscova cuprinsã de mari frãmântãri politice dupã moartea tarului Alexei Mihailovici. Va învinge însã si de data aceasta, se va bucura de prietenia si sustinerea noului tar Petru cel Mare. Va avea astfel linistea necesarã pentru a-si scrie operele, stingându-se înconjurat de onoruri în 1708.

Un “homo universalis” asa cum era idelul Renasterii

Principalele sale lucrãri sunt “Jurnalul de cãlãtorie în China” si “Descrierea Chinei”. Cea dintâi este foarte importantã prin descrierile geografice, cele dintâi pentru multe dintre tinuturile strãbãtute si, de asemenea, prezintã un mare interes prin observatiile de ordin etnografic pe care le face tot pentru prima oarã asupra unor popoare siberiene. În descrierea Chinei, pe lângã aspectele geografice se va opri si asupra celor legate de civilizatia chinezã si de psihologia localnicilor, dovedind si aici un fin spirit de observatie. La cele de mai sus se adaugã lucrãri de teologie, scrise de Milescu sau traduceri si adaptãri. Dintre acestea, o amintim pe cea legatã de Moldova – “Istoria despre Sfânta Icoanã a PreaSfintei Nãscãtoare de Dumnezeu Maria” în care prezintã o icoanã de la Mãnãstirea Neamt. Ostean, dregãtor, cãrturar, unul dintre primii exploratori ai Chinei, Nicolae Milescu Spãtaru a fost o personalitate complexã, un “homo universalis” asa cum era idelul Renasterii.