spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Nicolae Timofti şi Klaus Iohannis se întâlnesc astăzi la Suceava

- Advertisement -

Preşedintele României, Klaus Iohannis se va întâlni, marţi, la Suceava, cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cei doi oficiali urmând să susţină o declaraţie de presă comună la Universitatea „Ştefan cel Mare”, anunţă Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti.

Programul include acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Ştefan cel Mare” din Suceava preşedintelui Nicolae Timofti, după care cei doi şefi de stat vor susţine o conferinţă de presă comună. De asemenea, cei doi preşedinţi vor vizita împreună Cetatea de Scaun a Sucevei.

Senatul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a decis, în 2013, să acorde titlul de Doctor Honoris Causa preşedintelui Republicii Moldova, la propunerea Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul universităţii sucevene.

Titlul este acordat lui Nicolae Timofti pentru ”merite deosebite în promovarea parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru aprofundarea relaţiilor dintre România şi Republica Moldova, precum şi pentru atenţia pe care o acordă educaţiei şi formării tinerei generaţii”.

sursa: http://jurnal.md/ro/politic/2015/7/7/nicolae-timofti-si-klaus-iohannis-se-intalnesc-astazi-la-suceava/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.