spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

Noi locuinţe de serviciu pentru bugetari. Guvernul a dat undă verde unui program imobiliar mamut

- Advertisement -

Angajații din ministere, consilii județene, primării și alte instituții centrale și locale vor beneficia de peste 8.500 de noi locuinţe de serviciu în următorii ani, după ce Executivul a aprobat un program special în acest sens.

Programul multianual „Construcția de locuințe de serviciu”, inițiat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), a fost adoptat astăzi, 28 septembrie, prin Hotărâre de Guvern.

Programul are în vedere construcția de locuințe de serviciu, pe baza propunerilor primite de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), de la autoritățile administrației publice locale și centrale, se arată într-un comunicat al Executivului.

Beneficiarii programului sunt funcționarii publici, precum și angajații din instituții publice centrale și locale, care nu dețin sau nu au deținut, individual sau în comun, împreună cu soții lor, în proprietate o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea, indiferent de modul în care a fost dobândită, cu excepția cotelor-părți din locuințe dobândite prin moștenire.

Locuințele de serviciu construite prin program vor fi repartizate personalului propriu al instituțiilor care solicită realizarea acestora. Închirierea locuințelor de serviciu construite prin program se face în condițiile prevăzute de legislația specifică din fiecare domeniu sau, în situația în care nu există legislație specifică, se face în condițiile OUG 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe. Locuințele de serviciu construite prin program nu pot fi vândute.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/guvernul-a-dat-unda-verde-pentru-construirea-locuintelor-de-serviciu_1986722.html#ixzz4LZ9Xv3xn
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.