spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Nou-născut, mort în Ambulanță, în drum spre un spital din Iași!

- Advertisement -



DRAMATIC Florin Munteanu, un nou-născut, în vârstă de aproape două luni, a murit astă-noapte, într-o Ambulanță care îl transporta spre un spital din Iași, acolo unde medicii hușeni l-au trimis în regim de urgență, cu speranța că viața sa mai poate fi salvată! Micuțul suferea, spun medicii, de o malformație congenitală gravă, care făcea ca șansele sale de supraviețuire să fie destul de mici. Curios este faptul ca, inainte cu doar trei zile, dupa cum sustin medicii de la spitalul Husi, copilul fusese externat de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui.

Astă-noapte a fost din nou un moment greu pentru medicii hușeni! În jurul orelor 22,00, a fost adus la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) un bebeluș în stare foarte gravă. Atât medicul pediatru, cât și medicul urgentist, au acționat în echipă pentru a-l stabiliza pe copil, în vederea trimiterii sale în regim de urgență la Iași. S-a solicitat apoi o Ambulanță, care, în cel mult o jumătate de oră a plecat la drum, însă, la câteva minute de când Salvarea a părisit curtea spitalului, bebelușul a decedat. „Cam în jumătate de oră copilul a fost adus înapoi. Trupul său a fost transportat la Morgă, în vederea efectuării necropsiei”, au spus cadrele medicale.

Florin fusese externat în urmă cu trei zile de la SJU Vaslui!

Trebuie spus că micuțul suferea de o malformație congenitală gravă, pentru care fusese internat și la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui. Chiar în urmă cu trei zile, spun medicii hușeni, copilul fusese externat și dat acasă. Cum starea sa s-a înrăutățit în noaptea de 20 spre 21 martie, familia, disperată, l-a adus la spitalul municipal Huși. Medicii hușeni, înțelegând complexitatea cazului, au încercat stabilizarea micuțului și trimiterea sa în regim de urgență la Iași. „Copilul Florin Munteanu, în vârstă de o lună și trei săptămâni, a fost adus din Berezeni, comuna de domiciliu, la spitalul Huși, într-o stare foarte, foarte gravă, cu insuficiență respiratorie, cianotic. El avea o afecțiune congenitală a inimii, cu care a fost descoperit abia la naștere. Într-adevăr, abia fusese externat de la Spitalul Județean Vaslui, de numai trei zile”, au spus medicii hușeni. Unii cred că medicii vasluieni au intuit că băiețelul nu avea multe șanse de supravițuire și de aceea l-ar fi dat acasă, în grija părinților. Vom reveni cu detalii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.