spot_imgspot_img
20.1 C
Vaslui
24-apr.-2024

Numeroşi tineri prinşi cu droguri în Suceava: 50 au fost depistaţi în flagrant, în locuri publice

- Advertisement -

Zeci de tineri care consumau droguri uşoare au fost depistaţi de patrulele de jandarmi pe parcursul anului trecut, cifra fiind mare în condiţiile în care vorbim doar de cazurile surprinse în flagrant, în locuri publice, fără a lua în calcul grupările mari, care au fost puse sub acuzare pe parcursul anului trecut în urma unor acţiuni de amploare coordonate de procurorii DIICOT Suceava.
Cei 50 de tineri prinşi de jandarmi au în mare majoritate vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani, iar doi dintre ei erau minori. Tinerii au fost prinşi în parcuri, parcări sau în zona adiacentă şcolilor, locaţiile exacte nefiind făcute publice deoarece jandarmii cred că vor mai prinde şi de acum încolo consumatori în acele zone. Cei mai mulţi consumatori fumau canabis sau marijuana ori etnobotanice.

Majoritatea consumatorilor, prinşi în municipiul Suceava
Din datele puse la dispoziţie de Jandarmeria Suceava rezultă că patrulele de jandarmi au constatat 39 de infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Legea 143/2000, pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În cele mai multe cazuri a fost vorba de cazuri de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, consumatorii efectivi, însă sunt şi câteva de punerea în vânzare şi distribuire de droguri de risc. În cadrul acestor 39 de acţiuni flagrante au fost depistaţi 45 de consumatori. Tot anul trecut, patrulele de ordine publică în sistem integrat (poliţist plus jandarm) au mai constatat un număr de 4 infracţiuni de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fiind depistaţi încă 5 autori.
De departe, cele mai multe cazuri de consum de droguri au fost depistate în municipiul Suceava. Urmează municipiul Gura Humorului – patru dosare penale, Rădăuţi – două dosare penale şi Fălticeni – un dosar penal.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2017-01-10/Numerosi-tineri-prinsi-cu-droguri-in-Suceava-50-au-fost-depistati-in-flagrant-in-locuri-publice

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.