|

O comună din județul Vaslui a rămas fără curent electric din cauza unui șofer băut

IN BEZNA… Un șofer băut a lăsat fără curent electric o întreagă comună după ce a doborât cu mașina un stâlp electric. Accidentul a avut loc duminică noaptea, în jur de ora 23:00, la intrare în localitatea Tanacu. In incidentul rutier au fost implicate două mașini. Unul dintre șoferi a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru acordarea îngrijirilor medicale, dar și pentru măsurarea alcoolemiei, deoarece acesta emana halenă alcoolică în momentul când au ajuns echipajele de intervenție la fața locului.  In urma accidentului, pe lângă avarierea autoturismelor a rezultat și ruperea în două puncte a unui stâlp de joasă tensiune, avarie care a întrerupt, pentru câteva ore, alimentarea cu energie electrică în satul Tanacu. Vom reveni cu amănunte.