Trei minori au rămas fără un acoperiş deasupra capului, din cauza unei datorii acumulate de bunicii lor * Mama lor este nevoită acum să plece din Galaţi, într-o comună din nordul judeţului
Povestea Meluţei Isofache şi a copiilor ai ei, pe care îi creşte singură, este dovada vie a faptului că, la Galaţi, protecţia şi dreptatea socială funcţionează doar pe hârtie. Fără a lua în calcul aspectul uman al situaţiei şi drama prin care trec aceşti minori, autorităţile locale au aplicat suspect de punctual fiecare alineat al legii care le-a permis evacuarea din casă a mamei şi copiilor. Acum, în prag de iarnă, cei patru au rămas să doarmă în stradă, printre sacii în care zac claie peste grămadă puţinele obiecte pe care le au.
Jandarmi, plânsete, copii speriaţi
Meluţa Isofache a locuit timp de patru ani într-o casă a Primăriei, de pe strada Universităţii nr. 24. Marţi dimineaţă, când nici nu apucase să le dea copiilor de mâncare, s-a trezit la uşă cu executorul judecătoresc Geanina Dajbog. Însoţit de jandarmi, executorul le-a spus sec să elibereze casa.
La poartă, câţiva angajaţi ai Ecosal aşteptau un semn pentru a începe să scoată în stradă sacii cu bunurile familiei. Cu disperarea omului rămas fără soluţii, Meluţa Isofache a izbucnit în plâns. Nedumerită de suferinţa mamei şi de privirile încruntate ale celor care dăduseră buzna în locuinţă, fata mai mare, Ştefania o întreabă pe mama ei de ce plânge. La nici doi ani, cealaltă fată a Meluţei Isofache este prea mică pentru a înţelege ce se întâmplă.
Cu mâinile tremurânde, mama le-a îmbrăcat pe cele două fete. Au ieşit apoi în curte, pe o vreme ploioasă, şi la temperatură de doar câteva grade. În tot acest timp, lucrătorii Primăriei începuseră deja să scoată în stradă mobilierul şi hainele.
„Mama, când ne întoarcem acasă?”
Am asistat personal la toată întâmplarea descrisă mai sus. Pentru că deja începuseră să tremure, un vecin din curte s-a oferit să le ia în casă până când cei de la Ecosal şi-au terminat treaba. Intrată la căldură, Ştefania întreabă: „Mama, când ne întoarcem acasă?” „Nu ne mai întoarcem nicăieri. Nu mai avem casă”, îi răspunde femeia, izbucnind iarăşi în lacrimi. Cel mai mare dintre copii, Alexandru Cristian, este elev în clasa a IV-a la Şcoala Generală nr. 16. Un elev excelent, după cum spune învăţătoarea lui, Violeta Pupu, şi după cum o arată mulţimea de diplome pe care le-a obţinut la numeroase concursuri. Marţi dimineaţă, când a plecat la ore, şi-a lăsat surorile dormind în pat. Câteva ore mai târziu, le-a găsit în stradă, în picioare, cu patul şi salteaua rezemate de gard.
Dezrădăcinaţi şi aproape fără venituri
Printre cei prezenţi la executarea silită s-a aflat şi un angajat al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Galaţi. „M-a întrebat dacă am unde să-mi duc copiii şi i-am spus că voi merge la fratele meu, la Gohor. M-au pus să semnez şi o declaraţie. Fratele meu locuieşte, împreună cu soţia sa şi cu cei patru copii mici, într-o casă de trei camere. Cum voi putea eu locui acolo cu încă trei copii. Oricum, pe băiat şi pe fete nu le dau din mână. M-am sacrificat zi de zi ca să le asigur lor condiţii cât de cât bune şi acum să văd cum mi-i iau alţii? Niciodată”, spune, hotărâtă, Meluţa Isofache.
