|

O mașină a rupt un stâlp de beton și 30 de metri de gard. Polițiștii nu au găsit șoferul la locul accidentului

Un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a lăsat prăpăd în urmă, în comuna Vama, după ce și-a scăpat mașina de sub control. Autoturismul a pus la pământ un stâlp de beton și gardul unei gospodării, polițiștii ajunși la fața locului constatând că mașina este distrusă în proporție de aproximativ 80%. Surpriză însă, nici urmă de șofer, care a ieșit pe propriile picioare și a plecat din motive ce pot fi doar bănuite. În noaptea de 16 spre 17 ianuarie, în jurul orei 2.00, polițiștii de la Secția Rurală Vama au primit un apel la 112 prin care erau sesizați de o femeie din Vama, care a relatat că în apropiere de casa sa a avut loc un accident rutier iar curentul electric s-a întrerupt. Polițiștii deplasați la fața locului au găsit Opelul Astra grav avariat, în curtea unei case. Șoferul nu era nici în mașină și nici în apropierea acesteia. O porțiune de gard de aproximativ 30 metri de la locuința unei localnice în vârstă de 65 de ani era pusă la pământ. La fața locului au ajuns și pompierii cu echipaj SMURD, fiind solicitați și angajați ai DELGAZ, care au intervenit pentru remedierea avariilor la rețeaua electrică, una majoră. Stabilirea identității șoferului nu a fost dificilă, acesta având actele în mașină. Abia în seara zilei de 17 ianuarie, șoferul, Ilie N., în vârstă de 32 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a anunțat poliția că a fost implicat în evenimentul rutier de la ora 2.00 din noapte de la Vama. Acesta s-a încadrat însă în termenul legal de 24 de ore, pentru anunțarea unui eveniment rutier fără pagube materiale. La ora la care a fost testat, acesta avea alcoolemie 0. Conform legii, în cazul acestor accidentelor fără victime plecarea de la fața locului nu este infracțiune, ca în cazul unui accident, ceea ce face ca mulți șoferi să scape foarte ușor după incidente totuși grave. Și în acest caz, conducătorul auto a scăpat doar cu o amendă. Sigur că cel mai important este că din toată această nebunie nimeni nu a fost rănit, mai rămânând doar problema acoperirii pagubelor……
https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2020-01-18/O-masina-a-rupt-un-stalp-de-beton-si-30-de-metri-de-gard-Politistii-nu-au-gasit-soferul-la-locul-accidentului#ixzz6BYMLhf4b