spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

O nouă victimă pe lista pedofilului pensionar de la Ţigănaşi

- Advertisement -

Pensionarul din localitatea Ţigănaşi care ar fi abuzat sexual de două surori de 5 şi 6 ani ar mai fi agresat şi o a treia fetiţă, spun surse apropiate de caz. Fata ar fi vecină cu violatorul, iar anchetatorii încearcă acum să afle dacă pensionarul arestat în urmă cu două zile pentru viol şi pornografie infantilă nu a mai abuzat cumva şi alte copile din satul său.

În paralel, procurorii au luat-o la întrebări şi pe mama celor două fetiţe de 5, respectiv 6 ani, despre care vecinii din sat au precizat că ar fi consimţit ca fiicele sale să întreţină raporturi sexuale cu Ion Holban. De altfel, poliţiştii au descoperit în casa lui Ion Holban fotografii în care se pare că ar apărea inclusiv mama celor două victime, lucru negat însă de către aceasta.
Femeia are opt copii, potrivit autorităţilor din sat ea obişnuind să consume băuturi alcoolice şi folosindu-şi minorii pentru alocaţiile pe care aceştia le primesc de la sat. Primarul comunei Ţigănaşi, Iulian Chirilă, a menţionat că autorităţile locale au supravegheat cazul copiilor femeii, aceştia fiind instituţionalizaţi în mai multe rânduri, atunci când mama pleca de acasă.

Citeste mai mult pe http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-noua-victima-pe-lista-pedofilului-pensionar-de-la-tiganasi–102694.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.