Ca un adevãrat pãstor de turme, Miticã Buzatu stie bine rânduiala într-un cârd. De asta turma lui nu se pierde si nici nu se divizeazã. An de an, ea sporeste, fiindcã, prevãzãtor fiind, lasã mioarele si cârlanii de prãsilã. Un alt secret e mãgarul care conduce turma. Acesta stie unde-i iarba mare si grasã. Oile rebele, care ies din cuvântul mãgarului, le aninã tãlãnci grele, astfel încât cu al lor greutate sã le aplece capetele. Cam atât. În rest e doar o chestiune de dibãcie. N-are prea multi dulãi precum Nechita Vodã de la Iasi si nici pãsuni întinse ca vecinul Oprisan de la Vrancea, dar se descurcã. Mãgarul e cheia si lãcata. Cu cât e mai încãpãtânat, cu atât e mai bun, la fel si oile care poartã tãlãnci. Cu cât îs mai rebele, cu atât se aude turma mai de la depãrtare. Nu uitã niciodatã, însã, sãrbãtorile. Atunci pune totul la bãtaie. De exemplu, de 1 Mai, cei mai mari mici îi mãnâncã turma lui Buzatu. Înainte de a intra în strungã, atunci când ciobanul strigã ales, ales, ales, tãvile cu tain stau la discretie. Bucuroase, oile se lasã mulse si chiar asteaptã ora când sunt mânate-n strungã, cu plãcere. Pãcat cã nu are acasã o femeie mai acãtãrii, sã stie sã-i valorifice, la târg, casul si brânza. Ar fi ajuns departe! Fiindcã el, dibaci cum este, stie tare bine mestesugul oilor, si e neîntrecut la închegatul laptelui si la alesul urdei. Când cârlanii tineri se zburãtãcesc, are grijã sã le formeze, în jurul lor, câte un cârd cu cele mai alese mioare si-n fruntea lor le pune mãgarul de rigoare. Si uite asa, singur reuseste sã tinã turma în frâu, fãrã sã mai aibã si alte ajutoare, iar când cârlanilor li se face de însurãtoare, le dã nasi câte trei sau patru mãgari.
