|

Oneștiul, împânzit de camere de luat vederi

Primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc, a anunțat că ”au fost demarate activitățile din cadrul proiectului «Sistem de supraveghere video pentru siguranța cetățenilor municipiului». Prin intermediul acestei investiții se vor monta 32 camere de supraveghere video în diferite locații din oraș, crescând astfel numărul acestora la peste 50 de unități. Proiectul are o perioadă de implementare de 170 de zile și este cofinanțat în totalitate de la bugetul local.” Ing. Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești a menționat că ”în prima etapă au fost montate un număr de 17 echipamente de supraveghere video, intervenind în zone cu o frecvență pietonală și rutieră ridicată. Au fost montate câte o cameră de luat vederi pe străzile I.L. Caragiale și Ion Creangă din cartierul 6 Martie, ca urmare a devierii traficului rutier prin această zonă, după începerea lucrărilor de consolidare și modernizare a podului de peste râul Trotuș. În a doua etapă s-au instalat 9 camere de supraveghere video în cartierul TCR, în zona Gării, lângă stația de taxi și pe strada Industriilor”.

https://www.desteptarea.ro/onestiul-impanzit-de-camere-de-luat-vederi/