|

Orașul din România care se dezvoltă mai puternic decât Clujul sau București

Preţurile locuinţelor şi terenurilor în Alba Iulia au crescut cu aproape 20 la sută într-un an, fiind cea mai mare creştere din 2011. Cele mai scumpe apartamente, cu trei camere, ajung la 80.000 de euro, iar pentru cele mai ieftine preţurile pornesc de la 20.000 de euro, scrie zf.ro.

Dezvoltatorii imobiliari susţin că preţurile apartamentelor cresc pentru că există puţine terenuri pe care se pot construirea de blocuri, dar şi pentru că cererea este foarte mare în cazul imobilelor puse spre vânzare.

”Lipsa terenurilor pentru construcţia de blocuri a dus la creşterea treptată a preţurilor privind apartamentele. Totodată, un alt motiv este numărul mic de apartamente puse spre vânzare în momentul de faţă. Spre exemplu, pentru o locuinţă licitează trei – patru persoane, iar fiecare ridică preţul, în medie, cu câte o mie de euro”, a declarat un dezvoltator imobiliar.

Totodată, oamenii văd un business în cumpărarea de apartamente, deoarece chiria unei locuinţe de 45.000 de euro ajunge la 200 – 250 de euro, ceea ce aduce un venit mai mare decât dobânda în cazul unui depozit bancar.

sursa: https://www.antena3.ro/economic/biz-news/orasul-din-romania-care-se-dezvolta-mai-puternic-decat-clujul-sau-bucuresti-404483.html