|

Ordin de protecție în cazul unui bărbat care și-a alungat de acasă soția și cei 5 copii

Un bărbat aflat în stare de ebrietate a făcut un adevărat scandal acasă, amenințând și alungându-și în stradă soția și cei cinci copii.

Actele de amenințare și violență asupra familiei sale au ieșit la iveală abia în cursul dimineții de marți, când polițiștii Secției de Poliție Rurală Șcheia au fost anunțați, în jurul orei 11.00, de către o femeie din comuna Moara, că în urmă cu două zile, soțul ei i-a alungat din locuință pe ea și pe cei cinci copii minori.

În urma cercetările efectuate de un echipaj de poliție la locuința familiei s-a stabilit că duminică, după ce a consumat alcool, Nicolae D. a început să facă scandal la domiciliu, amenințându-și soția cu acte de violentă. Ulterior, bărbatul și-a scos soția și copiii în stradă, femeia fiind nevoită să plece împreună cu copiii la părinți, în satul Cumpărătura din comuna Bosanci. În urma audierilor care au avut loc, femeia a declarat că depune plângere penală împotriva soțului său pentru amenințare, solicitând totodată emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de acesta. Bărbatul a fost evacuat din locuința comună, fiindu-i pus în vedere faptul că nu are voie să se apropie de domiciliu, soție și copii în toată această perioadă de cinci zile, urmând ca în acest timp o instanță de judecată să ia o decizie în sensul emiterii unei hotărâri de ordin de protecție pe numele agresorului.

În același timp pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2020-05-27/Ordin-de-protectie-in-cazul-unui-barbat-care-si-a-alungat-de-acasa-sotia-si-cei-5-copii#ixzz6NdpF5qRE